Luiza Zan @ Jazz in the Park 2022: Îmi doresc să transmit măcar o secvență din viața celei care a fost Billie Holiday, prin cântecele care îi portretizează destinul”

Cea de-a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park va avea loc în perioada 1 – 4 septembrie 2022, în Parcul Etnografic Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, cel mai vechi muzeu în aer liber din România. După doi ani în care s-a desfășurat în variante restrânse, condiționat fiind de restricțiile pandemice, Jazz in the Park aduce din nou în fața publicului un lineup vibrant, eclectic și bogat, cu artiști renumiți precum The Comet is Coming și Asaf Avidan, dorind să confirme încă o dată numele de Europe’s Best Small Festival.

În anticiparea festivalul de la începutului lunii septembrie, i-am invitat pe câțiva dintre artiștii confirmați la această ediție aniversară a festivalului să răspundă la câteva întrebări.

 

Luiza Zan este una dintre cele mai impunătoare, elegante și calde voci din jazzul românesc, care doboară ușor bariera tiparelor și a preconcepțiilor. Muzica Luizei Zan poate fi cuprinsă în câteva cuvinte: new jazz cu influențe din Billie Holliday, Ella Fitzgerald, Kurt Elling, Dianne Reeves şi, mai ales, Nat „King” Cole; soul & funk inspirat de Aretha Franklin, Chakka Khan, Erykah Badu; hip hop și R&B inspirat de D‘Angelo, Angie Stone, Bilal.Pe lângă proiectele muzicale, Luiza Zan se implică și în alte domenii artistice. A făcut parte din echipa spectacolului “Năpasta”, regizat de Radu Afrim, și din distribuția spectacolului de dans contemporan “VISA Game” realizat de Cosmin Manolescu și Pascal Allio. A compus, de asemenea, muzică pentru filmele “Carambol”, “Circul Vesel” (HBO) și “Australia” (HBO).

 

Care a fost prima reacție când ai primit invitația de a participa la Jazz in the Park?

Primul gând a fost “oare ce concerte voi avea ocazia să ascult în seara în care voi cânta?”. Sunt sigură că vor fi concerte de care am să mă bucur cel puțin la fel de mult ca restul publicului.

 

Ce te inspiră în ultima vreme? Ce lucruri, oameni, idei au avut un impact asupra muzicii tale?

Cel mai mult mă inspiră fetele mele și soțul meu. Întâmplările prin care trecem împreună sau cele pe care visez să le trăim sunt cele care îmi scriu versurile următorului album.

Ce ți-ai dori să simtă și să înțeleagă publicul Jazz in the Park la concertul tău?

Îmi doresc să transmit măcar o secvență din viața celei care a fost Billie Holiday, prin cântecele care îi portretizează destinul. 

Care este albumul de jazz care ți-a atras atenția în ultima vreme?

Sunt fascinată de albumul “1970” al lui Avishai Cohen. Și abia aștept albumul la care lucrează zilele astea Jacob Collier! 

 

Ați observat o schimbare în felul publicului de a relaționa cu muzica jazz? În ce direcție simțiți că evoluează acest gen?

Cred că relația publicului cu muzica s-a schimbat și din cauza ofertei din partea muzicienilor, în sensul că pandemia a adus artiștii mai aproape de public, prin filmări mai personale, fără filtrul “imaginii publice”. Micile imperfecțiuni și detaliile personale au conturat o nouă imagine a artistului de jazz, mai uman, mai firesc, înlăturând parțial rafinamentul supranatural, specific jazzului.

///

JAZZ IN THE PARK este un festival de jazz contemporan fondat în 2013 și care a adus până acum  la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind  foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. Pe scenele lui au  concertat artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance,  Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra.  

În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei ’’Best Small European Festival’’ la cea de-a  XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival  de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. Din  2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network. 

Facebook: /jazzintheparkromania

Instagram: @jazzintheparkromania