Mircea Roman: două sculpturi şi-un tablou sau chiar două

Jurnal vizual

Ion Bogdan Lefter

Mircea Roman: două sculpturi şi-un tablou sau chiar două

În coasta Ateneului Român, la Galeria Rotenberg-Uzunov, a colecţionarilor care-i dau numele, Mihail Rotenberg şi Eduard Uzunov – o „minipersonală” Mircea Roman intitulată poetic şi oarecum misterios Făţuitorul de suflete, cu doar două sculpturi: una mare şi alta mică, de fapt doar minionă, căci artistul are la activ şi serii de figurine cu adevărat miniaturale. Şi cu o… pictură, dacă nu chiar cu două!

Dominatoare, pe axa săliţei unice – o lucrare caracteristică, alăturare a două formule consacrate: verticala parietală şi orizontala extinsă. E un bărbat sprijinit de peretele din fundal, înalt pînă-n tavan, în linia personajelor cu alură cristică ale lui Roman, răstignite pe ziduri, de astă-dată cu mîinile-n jos, cu dreapta puţintel împinsă-nainte, într-un început de gest de întîmpinare sau de îndemn sau de blîndă îndrumare, căci chipul personajului e calm, înţelegător. Figură modelată în tehnica sa predilectă, din bucăţi de lemn asamblate. Stă cu spatele lipit de un panou de lemn atîrnat ca un tablou, pe care sînt – într-adevăr – pictate aripi din culoare groasă, ca nişte umbre, de sugestie îngerească, deşi aerul de bătrîn înţelept ne-ar trimite mai curînd la Atotştiutorul. Corpul, parcă înveşmîntat într-o rasă călugărească, se sprijină pe un volum de lemn, trunchi de piramidă de felul celor care în alte portrete ale lui Roman înlocuiesc capul şi torsul, asemeni unor porţi de acces către abisul interior. Pe carcasa descendentă sînt acum săpate două trepte pe care personajul ar putea coborî către propria sa prelungire orizontală: partea inferioară, de la brîu în jos, a corpului, practic reluată, de data asta despuiată, ca-ntr-o „developare” a suferinţei din spatele înţelepciunii, căci ies la vedere picioarele scheletice, însîngerate, întinse pînă aproape de uşa de la intrare şi de sticla vitrinei dinspre stradă.

Pe peretele din stînga, în mijlocul suprafeţei orbitor de albe – o statuetă răstingnită, trunchi de piramidă şi restul inferior al trupului, în bronz, imagine simbolică a sacrificiului şi totodată un soi de „legendă” a lucrării mari, precum inscripţiile plasate lîngă exponatele de muzeu şi de galerie.

Iar pe dreapta, completînd un soi de „instalaţie” sui generis – incredibil, chiar un tablou-tablou, cum sculptorul n-a mai expus niciodată în ţară (doar la Osaka transportase cîndva două bidimensionale, rămase acolo, în îndepărtatul orizont nipon): o florală desfăşurată pe lăţime mare, cu crengi de măr pe care din muguri s-au desfăcut petalele albe, strălucitoare pe fondul de întuneric negru, al nopţii sau al reversului întunecat al vieţii. O raritate, deci: Mircea Roman pictează pe pînză! Ce anume?: o altă ipostază a serenităţii…