Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naturală Iași, organizează în cadrul Festivalului Internațional al Educației, expoziția de artă TAXIDERMIA, a artistului Felix Aftene, ce va fi deschisă la Palatul Culturii, în spațiul expozițional de la etajul I al Muzeului de Artă, în perioada 25 iunie – 28 iunire 2014.
Departe de fi un demers narcisiac sau zorii unei crize, actualul ciclu relevă un moment decisiv în destinul artistic al lui Felix Aftene: întoarcerea către Sine. Dacă ciclurile anterioare erau „locuite” de ființe imaginare, mitice, acum discursul plastic se concentrează în jurul ființei concrete, eul contemplat în relația sa intimă cu arta, cu propria-i statură morală, cu persoana iubită sau marile întâmplări ale existenței. Câteva dintre lucrările din acest ciclu explorează motivul taxidermiei în greacă, „aranjamentul pielii”, un univers al ființelor golite de conținut, prezente doar prin derm.
Scenograf la TVR Iaşi, membru „Grup 3”, Felix Aftene este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) România din 1997, iar din 2012 a devenit Președinte al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iași.
Felix Aftene este unul dintre artiştii contemporani din România, cu o bogată activitate artistică, atât în țară, dar și în străinătate, făcându-se cunoscut publicului european prin expoziții în galeriile de artă din Franţa, Germania, Elveţia, Italia, Austria, Ungaria, Belgia, Danemarca etc.
Palatul Culturii și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași vă invită miercuri, 25 iunie 2014, orele 18.00, să ne fiți oaspeți într-un spațiu special deschis pentru dumneavoastră, într-o experiență artistică inedită, în care nonconformismul și valoarea actului artistic va asigura reușita evenimentului.
Expoziția a fost prezentată de criticul de artă Valentin Ciucă; curator, muzeograf Valentina Druțu, șef al Muzeului de Artă.
TAXIDERMIA 2012-2013
Departe de a fi un demers narcisiac sau zorii unei crize , actualul ciclu releva un moment decisiv in destinul meu artistic: intoarcerea catre Sine. Daca ciclurile anterioare erau “locuite” de fiinte imaginare, mitice , acum discursul plastic se concentreaza in jurul fiintei concrete, eul contemplat in relatia sa intima cu arta, cu propria-I statura morala, cu persoana iubita sau marile intamplari ale existentei.
In 1996 , interesat fiind de arta performativa, am desenat cu ajutorul corpului cateva dintre cele mai reprezentative lucrari de arta ale umanitatii in cadrul unui performance ( devenit , mai tarziu, videoart) intitulat “Art Museum”. Ipostazele de atunci devin, in ciclul de fata , lucrari postperformance.
Autoportretul e un gest intim si public,deopotriva. Prin autoportret, autorul cerceteaza abisurile fiintei sale si deseneaza in acelasi timp ‘fata” pe care vrea sa o arate lumii, spunand practic, siesi si publicului, acesta sunt eu! Iar eu sunt ceea ce creez…
Cateva dintre lucrarile din acest ciclu exploreaza motivul taxidermiei in greaca, “aranjamentul pielii”) , un univers al fiintelor golite de continut, prezente doar prin derm. Nu e altceva decat imaginea lumii moderne, a omuluii “trofeu”, vidat de sentimente si emotii, de capacitatea de a valoriza, un individ moraliceste inert. In acest peisaj dominat de fals , al creaturilor cu ranjete intepenite, apare neasteptat infantul in postura de christ salvator, clamand intoarcerea la puritate , la esenta umana absoluta exprimata de dragostea paterna. TAXIDERMIA, accesul la eternitate prin conservarea cadavrelor, devine antagonul veritabilei victorii asupra timpului: supravietuirea genetica.
Aceeasi butaforie, aceeasi muzeificare, o regasesc in spatiul postindustrial romanesc . Vad aici taxidermia unei epoci extincte! Peste acest univers in decompunere am simtit nevoia sa inalt himerici zburatori, madone si icari , caci din gropile umanitatii se nasc noi aspiratii. Apocalipsa unei lumi genereaza nasterea alteia – e, in fapt, un fel de a intelege nemurirea.
Decadență și istorie: ”căderea în timp” a lui Felix Aftene
Pereții cenușii, rugoși și patinați, ai Muzeului de Artă din cadrul Complexului Național Muzeal Moldova, aflat în plin proces de renovare, inspiră vizitatorului o atmosferă decadentă. Subliniind farmecul burghez al acestei categorii estetice specifice sfârșitului de secol nouăsprezece, în mijlocul sălii de expoziție, deschisă cu acest prilej publicului numeros, tronează o masă îmbelșugată, deasupra căreia candelabrele ruginite aruncă o lumină pe cât de vetustă pe atât de stranie. În fundal, o soprană acompaniată de un cvartet sugerează privitorului că se află în fața unei transpuneri scenografice a unui citat din capodopera felliniană Roma.
Această atentă punere în scenă constituie, în termenii istoricilor de artă, o enormă instalație, adică un ansamblu artistic tridimensional compus, în acest caz, din picturi, animale împăiate extrase din muzeul de istorie naturală, acompaniate de o lucrare video. Expoziția exprimă neîndoielnic dorința de a realiza o operă de artă totală – acel Gesamtkunstwerk căutat de Richard Wagner. Referințele cinematografice, abundente, se combină cu cele din istoria artelor vizuale. Regăsim citate din Andy Warhol, Leonardo da Vinci, Francis Bacon, Gerhard Richter, Constantin Brâncuși și Michelangelo – și poate din literatură(Mircea Cărtărescu?). Amplasarea acestei instalații în Muzeul de Artă, aflat într-un stadiu de suspendare temporară a activității sale, nu este întâmplătoare. Ea sugerează faptul că situația artei contemporane, și în subsidiar, a istoriei și instituțiilor menite a o conserva, precum muzeele, reprezintă un important subiect de reflecție pentru autorul acestei instalații artistice – Felix Aftene, un nume binecunoscut publicului ieșean a cărui carieră internațională pare a deveni tot mai promițătoare.
Indubitabil, expoziția cu titlul ”Taxidermia” deschisă în cadrul Complexului Muzeal Moldova sub curatoriatul Valentinei Druțu marchează o ruptură notabilă în practica artistică a lui Felix Aftene. Prin intermediul acestui ansamblu artistic, Aftene pare a se dezice parțial de imaginarul picturilor sale anterioare, cantonat în sfera unui suprarealism cu accente mitologice și magice și populat cu heruvimi hieratici, arhangheli care stau să cadă în păcat și feciorelnice apariții concupiscente pe fundalul negru al unei istorii care s-a oprit în loc. Totodată, el păstrează urmele unui soi de realism magic, asemeni celui practicat în literatură de Gabriel Garcia Marquez, potrivit căruia epifanii din alte lumi pot oricând să irumpă în cotidianul sordid specific societăților post-industriale. Astfel, în unele dintre tablourile expuse, Icari zboară sisific deasupra unor fabrici părăsite ce sugerează lagărele de concentrare, animalele împăiate se antropomorfizează și realizează activități misterioase. Între acestea, limita dintre condiția umană și cea animală este încontinuu chestionată, producând o ambiguitate cu tente suprarealiste. Picturile expuse în cadrul acestei instalații sunt ele însele rezultatul unei serii de acte performative, în care artistul își înscenează fragmente din operele sale de tinerețe, sau realizează acțiuni artistice în cadrul Muzeului de Științele Naturii, adeseori noaptea (fapt care întărește sugestia că o interpretare psihanalitică a acestor incursiuni prin memoria culturală poate limpezi accentele stranii ale acestor opere). Animale împăiate care asistă la aceste acțiuni cu aspect ritualic în care artistul transpune, cu ajutorul propriului corp, sculpturi și acțiuni artistice celebre.
După cum o mărturisește și titlul acestei expoziții, care s-a bucurat de un succes de public răsunător, teza centrală exprimată de artist prin intermediul unor limbaje artistice variate (sculptură, pictură, artă video și performance) este aceea a migrației formei lipsită de temeiuri care, în opinia artistului, ar fi caracteristică culturii contemporane. Voit sau nu, autorul pare a asuma astfel o atitudine specifică mai curând postmodernismului deceniilor trecute, potrivit căreia lumea în care trăim este compusă din imagini mai curând decât din obiecte, din simulacre care se substituie realității și fac imposibilă discernerea între imitație și copie, între adevărat și fals, între iluzie și realitate. Potrivit acestei atitudini, formele artistice ies la rândul lor din locul pe care îl ocupau în istoria artei și se plimbă nestingherite în cotidian.
Fără a risca prea mult, putem afirma faptul că ”Taxidermia” semnalează reintrarea în istorie a lui Felix Aftene. Sau, cum ar fi spus Emil Cioran, ea marchează ”căderea sa în timp”, momentul în care Felix Aftene se reinventează pe sine ca ventiloc, prin corpul căruia fragmente din istoria artei strălucesc pentru o clipă și apoi se pierd în neant, afirmând absurdul condiției artistice contemporane. În acest ansamblu, deopotrivă baroc, prin eclectism și ornamentație, și decadent prin asocierea între opulență și decrepitudine, precum și prin afirmarea necondiționată a excesului, artistul contemporan apare asemeni unui simptom al timpului său. Pentru artistul ieșean, acest lucru semnalează o ieșire salutară din atitudinea specifică unei conștiințe artistice provinciale, multă vreme cantonată în afara istoriei, pe fundalul anistoric al timpului mitic indiferent la transformările sociale. Iar incertitudinea actuală privind condiția artistului în societate, excesul formal făcut posibil de accesul la arta occidentală a artiștilor de după 1990, precum și lipsa de direcție a artei contemporane par a-și pune amprenta asupra acestui artist tot mai provocator. Plonjând în propriul său inconștient artistic, Felix Aftene pare să fi renunțat la întrebările existențiale cu valențe teologice și, parafrazând titlul uneia dintre expozițiile sale anterioare, pare a se întreba acum, mai simplu, dar poate mai încărcat de anxietate: ”cine este, astăzi, artistul?”
Cristian Nae
Recent Comments