Expresia vizuală ca forță: Maria Urszinyi și impactul ei în arta contemporană

Articol de Paul Toma Indig

Prin creația sa, Maria Urszinyi se distinge ca o figură emergentă în lumea artei românești, cu un debut promițător și pe scena internațională. Lucrările ei exprimă viziunea sa asupra vieții și a lumii, dezvăluindu-ne trăirile ei lăuntrice.

Temele sale, profund personale, sunt esențiale și atemporale, ceea ce le permite să transceadă momentul și să capete valențe universale. Arta sa este o expresie directă și sinceră a lumii sale interioare, care transmite experiențele sale emoționale prin folosirea distinctivă a culorii și formei. Utilizarea deliberată a culorilor non-simbolice (folosite în special pentru calitățile lor vizuale și estetice pentru a crea o anumită stare de echilibru sau dinamism) sugerează rapiditatea actului pictural și generează o dinamică atrăgătoare a culorilor.

Lucrează rapid, fără reveniri sau corecturi, apoi exclamă „Gata!”. Dacă cineva îndrăznește să obiecțeze, împăciuitor, mai atinge odată ușor pânza cu vârful pensulei, după care spune: „Dacă mai mai adaug ceva, se strică tot!”

Creează cu ușurință, sugestiv, cu un talent năucitor. Liniile sale lejere, trasate spontan si cu siguranță, se contopesc într-o polifonie de curbe și drepte fără revizuiri.

Lucrările sale creează un puternic impact emoțional, angajând privitorul într-un dialog despre existența umană sau pur și simplu despre bucuria de a trăi, dialog izvorât, uimitor, din cele mai simple scene ale vieții cotidiene.

Trăiește agitația lumii înconjurătoare cu o pace interioară profundă, caldă și lipsită de cinism, iar această trăire devine expresie artistică printr-un talent firesc, autentic. Este, fără îndoială, un artist al emoției. Stilul său reflectă introspecție și tendință spre abstractizare: renunță la detalii realiste, esențializează formele și pune accent pe vibrația afectivă.

Desenează copii, face portretele vecinilor, rudelor sau  pictează chipuri care o obsedează. Adesea se reprezintă pe sine în diverse ipostaze:  o regăsim la ștrand, în scene animate din viața de familie,  sau pur și simplu hoinărind ori visând la iubitul ei, devenit demult o amintire.

E calmă, poate prea calmă, cu o seninătate ce aproape neliniștește, vocea-i e o șoaptă, iar râsu-i e năvalnic. Chiar și cele mai mici lucruri o fac cu adevărat fericită.Uneori și o țigară poate fi de ajuns.

Se descrie cu o simplitate debordantă: „Sunt pictoriță! Sunt fericită când am pânză, culori și pictez. Atunci sunt cu adevărat fericită, când pictez.”

Lucrând pe suprafețe găsite întâmplător – carton, parchet, polistiren, un vinil vechi, o oglindă uzată – creația ei sfidează materialismul inerent comerțului de artă- și pune în lumină frumusețea intrinsecă a obiectelor banale, ceea ce uneori atrage disprețul profanilor.

Astfel, ea se constituie într-o reprezentantă naturală a curentului Arte Povera, mișcare care respinge folosirea materialelor tradiționale, accentuează autenticitatea și impactul emoțional. Superputerea ei constă în transformarea acestor obiecte banale în opere de artă cu tușe puternice și expresive.

Câțiva colecționari de artă vizionari o vizitau regulat (încă cu vreo 30-40 de ani in urmă) și îi comandau lucrări standard, pentru care îi aduceau  pânze și vopsele. O vegheau în timp ce lucra , asigurându-se că nu le va folosi materialele pentru alții și erau mulțumiți căci artista lucra repede. Odată, la cererea unui profesor de istorie, a creat un ciclu de șase picturi de mari dimensiuni, complet atipice ei, întitulat „Cântecul plângerii”, care reprezentau scene din invazia mongolă a Oradiei din 1241.

Elementele suprarealiste se integrează firesc în universul ei artistic; uneori  personajele   pluteasc sau  interacționează într-un spațiu neconvențional, totul într-un ton ludic, lejer, firesc. În unele lucrări, tatăl ei, de mult trecut în neființă, privește scena voios din cer, cuibărit confortabil într-un nor.

Scurtă biografie

S-a născut la Oradea în 1949 într-o familie respectabilă; unde tatăl ei a fost un farmacist renumit. La Școala Populară de Artă și-a șlefuit talentul sub îndrumarea atentă a lui Roman Mottl, cunoscut acuarelist al orașului de pe Crișul Repede. În 1975, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Cluj. După ce pentru o scurtă perioadă de timp, a încercat diferite locuri de muncă, s-a stabilit în orașul ei natal, unde a închiriat un atelier și s-a consacrat artei.  A realizat ilustrații pentru numeroase ziare și reviste locale și în perioada 1970-1994 și-a expus în mai multe rânduri lucrările la Teatrul de Stat din Oradea, Galeria Fáklya, muzeul din Beiuș, la Covasna(1979), în Germania la Karlsruhe (1993) în galeria Emiliei Suciu , la Oradea (2017) la Galeria Empire, în Ungaria la Castelul Semsey (2021), la Berlin la Galeria Plan B și în 2024 la Galeria  Parter din Cluj-Napoca.

În ciuda succesului său, datorită bolii, viața nu i-a fost deloc ușoară. Sătulă de prviri ciudate și frustrări, Maria Urszinyi își făce bagajele și se mută definitiv în lumea picturii. Acolo e singurul loc unde poate fi liberă să hionărească cu Van Gogh la braț și unde dragostea își găsește întotdeauna un final fericit!

Se desparte rar de mapa ei din colecția «Artiști celebri», plină de schițe în pix și pasteluri.

Este dumincă,  ora 7 dimineața. Iat-o din nou bătându-ne la geam,  așteptând răbdătoare să-și savureze cafeaua  la o țigară în grădina noastră. O poftim înăuntru. E gata de lucru. Scoate o coală albă de hârtie. Începe prin a-și semna atent viitoarea lucrare. Semnăturile ei sunt îndrăznețe, neconvenționale, ușor jucăușe și întotdeauna poziționate într-un loc vizibil aducând mai degrabă cu o bijuterie filigranată sau cu un arabesc oriental.

Desenează cum respiră. Încă din tinerețe cucerea inimi ca artistă, căci desenele ei surprind crâmpeie din viața ei de zi cu zi alături de familie sau prieteni – scene reale sau pe care doar și le-ar fi  dorit – și pentru că  întotdeauna are  ceva de adăugat, mai strecoară și câteva cuvinte,  fără ca însă să perturbe echilibrul lucrării.

Deși idolul ei incontestabil este Van Gogh, e și o mare admiratoare a lui Țuculescu. Fascinată de lucrările acestora, deseori le reproduce sau le reinterpretează. A fost mereu aproape de familia noastră. Ne-a fost vecină decenii la rând, am susținut-o neîncetat și am urmărit îndeaproape evoluția ei artistică. Tatăl meu, Indig Ottó, un cunoscut om de litere maghiar, talentat comerciant de artă și galerist, a început de timpuriu să-i colecționeze lucrările. Lucru pe care, firește, l-am continuat și eu cu entuziasm, admirând, fotografiind și documentând fiecare foaie de hârtie sau bucată de lemn pe care ne-o aducea cu mândrie în magazinul nostru de antichități.

Anii se scurg și iată că un tânăr curator rezonanează cu vibrația artistei și îi expune cu sinceră admirație lucrările. Sinceritatea ei debordantă, vocea ei calmă, șoptită, acompaniată în surdină de o chitară, crează un fundal sonor clald pentru  expoziția ei personală întitulată: „Spectrul Mariei Urszinyi”.

Expoziția are loc în 07.XI.2017, la Oradea într-o mica galerie privată din centrul orașului (Galeria Empire). Curatorul, David Aron Indig, evidențiază culorile vii din picturi și le expune sub forma unei compoziții spectrale. Expoziția este un succes, precum reiese și din relatările entuziaste ale presei locale de limbă română și maghiară.

Paul Toma Indig, Oradea, 24.04.2025 

Lucrarile din  ilustrații fac parte din colecția fam. Indig

Bibliografie

• Zintz, Maria. Artiști Plastici la Oradea (1850-1950). Oradea: Editura Muzeul Țării Crișurilor Oradea, 2009. Bilingual edition, 380 pages
• dr.Szabó Ákos András NBA kiadó 2002, Magyar festők és grafikusok életrajzi lexikona”
• Rainer René Müller, Romániai festészet a XX. század első és második feléből
• Balázs Sándor, Látfolyamok Urszinyi Mária művészetéről