Dată: 19 aprilie – 3 mai

Oră: 19:00

Locație: Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Gina Patrichi 8

Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România a organizat anul acesta a șaptea ediție a Concursului de fotografii de presă Brassaï. Din sutele de fotografii primite, printre care ca o noutate și fotografii realizate cu drone, juriul a selecționat în jur de cincizeci de lucrări. Marele premiu Brassaï a fost acordat lui Szőllősi Mátyás pentru fotografia intitulată Bătrânica, respectiv pentru seriile intitulate Îndrăgostiții și Cei rămași. În categoria fotoreportaj a fost premiat Sánta István Csaba, în categoria fotografie de sport premiul s-a acordat ex equo lui Kerekes István și Ótos András, în categoria fotografie socială premiul i s-a acordat lui Klárik Loránd, în categoria știre, eveniment, documentare au fost premiați Szerda Zsófia, Pataki Hajnal și Bikfalvi Zsolt, în categoria fotografie cu dronă au fost doi câștigători, Huszár Szilamér și Szigeti Vajk István, iar Revista culturală Holnap a acordat Premiul special Natura lui Molnár Edvárd.

Expoziția va fi vernisată de Huszár Szilamér, membru în consiliul de conducere al secției fotografie din cadrul Uniunii Jurnaliştilor Maghiari din România, în prezența lui Klárik Loránd, fotojurnalist premiat, și Forró László, vicepreședintele Uniunii Jurnaliştilor Maghiari din România. 

În cadrul evenimentului vom proiecta filmul În Ochiul Parisului – Brassaï. Regizorul Borsody István ne oferă un portret detaliat și autentic al brașoveanului Halász Gyula care a devenit renumit în Parisul interbelic ca artist fotograf polivalent, novator și de succes. Concursul Uniunii Jurnaliștilor Maghiari din România poartă numele Brassaï după acest mare artist fotograf.

Expoziția este deschisă până pe data de 3 mai.

Partener: Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.