IRCCU Veneția organizează, în spațiile sediului său, trei expoziții

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, organizează, până pe 18 martie, în spațiul Piccola Galleria/Mica Galerie, expoziția de artă vizuală „Atelier de memorie”, care va cuprinde lucrări recente ale artiștilor Suzana Dan, Irina Florescu, Virginia Georgescu, Dumitru Gorzo, Viorel Grigore, Adrian Lulciuc, Emilia Persu, Alexandru Rădvan, Izvora Stâncel Duce, absolvenți ai promoției 1998, clasa profesorului Florin Mitroi, secția Pictură a Universității Naționale de Artă București.

Expoziţia de artă contemporană „Snapshots from the Pink Planet” a artistului Vladimir Păun-Vrapciu este prezentată la Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, până pe 12 martie. Această expoziție cuprinde 16 lucrări de pictură, grafică, instalaţie şi video art, ce reflectă creativitatea ca proces complex, care îl implică pe deplin pe artistul Vladimir Păun–Vrapciu. Lucrările expuse evocă angoasa adâncită acum de spaima războiului, ele s-au născut compensator, asemenea poveştilor cu final fericit spuse în vremuri de urgie. Utopia Pink Planet dezvoltă în dimensiuni şi imagini danteşti, pe măsura şi cu instrumentele vremii de azi, o alegorie paralelă aceleia a Micului Prinţ imaginată de Antoine de Saint-Exupéry în vremea celui de al doilea război mondial.

În perioada 15-30 martie, va fi prezentată expoziția „Itinerarii vizuale gorjene”. La vernisajul expoziţiei vor lua cuvântul Mihai Ţopescu, curator al expoziţiei, artist vizual, membru al Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România, și conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, cadru didactic la Universitatea din Craiova, Preşedintele Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Artişti expozanţi: Mihai Ţopescu, Gheorghe Plăveţi, Valer Neag, Vasile Fuiorea, Dragoş Bădiţa, Constantin Dobriţescu, Armand Landh, Georgiana Brandt, Daniel Semenescu, Iliana Gheorghiu, Florin Gheorghiu, Romana Ţopescu, Anca Maria–Stănciulescu, Andreea Medar şi Mălina Ionescu, Bogdan Epure, Dragoş–Radu Trăistaru, Cristina Cioplea, Laurenţiu Stoicu, Mariana Frătiţa, Cătălin Negrea, Pompiliu Ciolacu.