“Suprapuneri” este un proiect colaborativ inițiat, coordonat și curatoriat de artistul vizual Răzvan Neagoe.

“Suprapuneri” pornește de la premisa unui experiment care are în centrul lui tehnica dublei expuneri: un fotograf este invitat să “consume” un film prestabilit, pe care să îl trimită mai departe altui fotograf, care să construiască compozițional peste filmul expus cu imaginile latente ale primului. Acest experiment s-a derulat pe o perioadă de 3 luni, pelicula fotografică corespondând între spații și locații diverse ca Spania, Marea Britanie sau variile regiuni ale României. Actul artistic propus în proiectul “Suprapuneri” reprezintă o meditație despre identificarea unei comunități în care fotografia pe film este încă centrală ca demers sau despre felul în care, artiști atât de diferiți pot colabora pentru a evidenția posibilitățile specifice ale așa zisului desen-cu-lumină.

Pornind de la ideea că fotografia este locul de întâlnire al unor concepte cu realul, am gândit o serie de dialoguri între artiști, ghidate de tehnica fotografică în sine. Experimentul de acest tip oferă o perspectivă diferită asupra propriilor teme și căutări prin suprapunerea si juxtapunerea cu cele ale celorlalți artiști implicați în proiect, formulând în felul acesta viziuni noi asupra unor teme vechi sau deja explorate de fiecare până în acest moment. Acesta poate fi punctul în care iau naștere alte concepte și alte reprezentări. Răzvan Neagoe

“Suprapuneri” este o expoziție colaborativă între artiștii Mircea Sorin Albuțiu, Olimpiu Bandalac, Irina Dora Dumitrașcu, Ștefan Dinu, Andrei Fărcășanu, Horațiu Lipot, Sandu-Milea Lucian, Laurentiu-Alexandru Maxim, Mircea Modreanu, Răzvan Neagoe, Claudia Retegan, Justinian Scărlătescu, Sabina Suru, Andreea Elena Teleagă si Mihai Zgondoiu.

Proiectul “Suprapuneri” se va desfasura în următoarele spații expozitionale:

  • E T A J artist-run space / Str. George Enescu nr. 43, București / perioada 27.09.2022 – 01.10.2022
  • Atelier 030202 / Str. Sfânta Vineri nr. 11, București / perioada 28.09.2022 – 16.10.2022,
  • 2/3 galeria / Str. Franceză nr. 4, București / perioada 29/9/2022 – 21/10/2022,
  • Carol 53 / B-dul Carol I, nr. 53, București / perioada 30.09.2022 – 10.10.2022,

 

În perioada 30 septembrie – 02 octombrie 2022 toate expozțiile vor face parte din programul Noptea Albă a Galeriilor 2022.

Despre co-autori

Toti cei implicați în proiect fac parte din medii sau practici diferite artistice, performând cu succes în activitatea lor profesională. Participanții au luat în considerare două tipuri de realități ce coexistă fără a se anula una pe celalaltă, experiența personală și cea profesională pe care le-au recompus în cadrul acestui experiment. “Întâlnirile” dintre aceștia s-au produs, în marea majoritate a timpului, online. Contextul social actual nu a afectat în niciun fel demersul artistic, din contră, s-au recreat spații, s-au reinventat itinerarii și formate/cadre fotografice.

Parteneri media

Propagarta, Modernism

2/3 galeria / Str. Franceză nr. 4, București / perioada 29/9/2022 – 21/10/2022,

E T A J artist-run space / Str. George Enescu nr. 43, București / perioada 27.09.2022 – 01.10.2022

Atelier 030202 / Str. Sfânta Vineri nr. 11, București / perioada 28.09.2022 – 16.10.2022,

Carol 53 / B-dul Carol I, nr. 53, București / perioada 30.09.2022 – 10.10.2022,

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.