„Arta și lumea lui hyper, trans, meta, post-post se articulează în nenumărate layere. Avem, pe de-o parte, direcția activistă, conștientă și in tune cu preocupările globale legate de un mediu – care nu mai trebuie să fie centrate în jurul omului și pe deschiderea către o diversitate autentică și egalitară. Pe de altă parte, avem ”rătăciri” pe căile întortocheate ale internetului, de unde suntem izbiți de o cantitate imensă de imagini și informații, uneori fake, alteori doar haotice”, spune Raluca Paraschiv, artist și lector în management cultural și studii de comunicare vizuală la Universitatea Națională de Arte București, UNARTE. Grupul de dialog eART35, un proiect pe care l-a coordonat, alături de Raluca Oancea Nestor, a devenit o platformă de dialog relevantă pusă la dispoziția profesioniștilor din domeniul artistic – profesori universitari, galeriști, artiști și critici -, care au realizat o radiografie a schimbărilor prin care a trecut spațiul cultural în perioada pandemică.  

„Ne-am propus să investigăm șansele artei și ale teoriei de a funcționa online. Ne-am întrebat cum se va schimba experiența artistică în lipsa vernisajelor și prin ce mutații va trece sistemul de educație, ce va mai presupune ideea educației ca experiență în lipsa pauzelor în care studenții schimbă, de obicei, notițe și comentează ultimele cărți, filme sau lucrări. A venit vremea să ne întrebăm, printre multe altele, dacă este cu adevărat necesară fărâmițarea comunicării cu Gen Z în secvențe de 15 minute, tehnică ce pare să instaureze o eră fast learning, printre multe altele”, spune Raluca Paraschiv. 

Într-un timp scurt, presiunea pandemică a aglomerat spațiul virtual cu puncte culturale, dincolo de oferta anilor ’90 și 2000, care cuprindea centre digitale ca ZKM, Karsluhe, Germania, Ars Electronica, Linz, Austria sau muzee virtuale (Muzeul Artei Computaționale, MOCA New York, Muzeul de Artă Digitală, Zurich, Elveția). Încă de la începutul anului trecut, marile galerii de artă au investit în noi rețele de vânzări și în soluții avansate care să recompună vernisajele în realitatea virtuală și augumentată. Școlile au pus la punct platforme de învățare și metode de lucru adaptate unei noi ere, dominate de viteză și hiperconectivitate. 

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta? 

„Temele dezbătute în cadrul proiectului eART35 sunt intens circulate în acest moment la nivel mondial. Aș putea da exemplul Rezoluției asupra situației artiștilor și refacerii culturale la nivelul UE, adoptate de Parlamentul European în luna octombrie, document care ia în considerare experiența ultimilor doi ani pentru a propune necesitatea unor strategii axate pe libertatea de expresie și de mișcare a lucrătorilor culturali și pe nevoia acestora de a beneficia de forme de asigurare socială și de remunerații corecte pentru circulația online a operelor și activităților lor. Se conturează, astfel, nevoia articulării unui Statut European al Artistului”, spune Raluca Paraschiv.

Sigur că formarea academică vă pune la îndemână infinite posibilități de conceptualizare. Totuși, tema proiectului pe care îl coordonați, respectiv arta și educația în era digitală, ar putea deveni de interes pentru un public ceva mai larg, în măsura în care lumea chiar se schimbă, iar aceste schimbări ne afectează pe toți. Este fast learning-ul, de pildă, o viitoare realitate? În ce fel schimbă izolarea straturile profunde, sensibilitatea și, în consecință, modul în care ne exprimăm prin artă?

Fast learning-ul descrie mecanismele cerebrale care permit memorarea persistentă chiar și după o singură experiență de scurtă durată. Este un proces natural, care poate fi regăsit la majoritatea speciilor de animale, și la oameni, ce stă la baza memoriei episodice și asocierilor spațiale sau perceptuale. Ceea ce ne va dezvălui realitatea viitorului sunt consecințele fast learning ca proces produs în mod intenționat și avem nevoie de strategii pentru ce vom pune în locul învățării bazate pe repetiție și achiziție graduală. 

Izolarea produsă de pandemie nu a schimbat neapărat modul în care ne exprimăm prin artă, ci pe cel în care ne raportăm la aceasta, de la considerarea lucrătorilor culturali ca ne-esențiali în raport cu alte categorii aflate în prima linie a luptei cu Sars-Cov2, la nevoia de a re-imagina anumite practici artistice performative, care își pierd sensul în lipsa prezenței fizice a publicului sau la anihilarea participării la evenimentele artistice ca activitate socială, în jurul căreia se coagulau comunități diferite.

Postmodernismul crease deja destule probleme cu privire la ce este artă și ce nu. Urmează să devină un curent retro? Probabil că e o discuție incipientă, totuși unele tendințe sunt conturate. Spre ce se îndreaptă arta contemporană?

Arta și lumea lui hyper, trans, meta, post-post se articulează în nenumărate layere. Aș distinge aici pe de o parte direcția activistă, conștientă și in tune cu preocupările globale legate de un mediu – care nu mai trebuie să fie centrate în jurul omului și pe deschiderea către o diversitate autentică și egalitară. Pe de altă parte, avem ”rătăciri” pe căile întortocheate ale internetului, de unde suntem izbiți de o cantitate imensă de imagini și informații uneori fake, alteori doar haotice. 

Printre ele, suntem acostați de negustori de NFT-uri care ne propun imagini unice cu picturile din sfântul altar (altminteri interzis accesului) al Catedralei Mântuirii Neamului sau compilații de imagini de stock cu referințe grosiere la mari maeștri și modele 3D prefabricate. Se conturează nevoia unui ghid și a unei grile de selecție. Cu referire la acesta din urmă, proiectul eART35 face și o propunere sub forma expoziției A Guide to Survive the Internet Age, care mai poate fi vizitată și săptămâna aceasta la Leilei Gallery din București.

Întâlnirile care au fost organizate în cadrul inițiativei eART35 au fost, fără îndoială, de observare și nu de sistematizare. Totuși, am putea avea unele concluzii? Sau care ar fi principalele puncte păstrate în discuție?

Pe parcursul discuțiilor cu invitații din proiect s-au reliefat câteva caracteristici ale schimbărilor din domeniile artei și educației umaniste marcate de atrofierea conexiunilor bazate pe emoție și pe experiență, de izolarea în grupuri tot mai alienate în jurul propriilor preocupări, expoziții sau conferințe, de o creștere a birocratizării provenite din necesitatea de a justifica viabilitatea investițiilor sau a finanțării pentru cultura și educația transferate în mediul digital dar și de o mai mare flexibilitate oferită studenților în relația cu universitățile și de creșterea accesului și apetitului pentru evenimentele cu componentă de învățare cum sunt conferințele sau atelierele online. 

Ideea care s-a conturat tot mai pregnant cu fiecare eveniment din proiectul eART35 a fost cea a nevoii de a duce aceste concluzii mai departe, prin strategii pentru viitor și către posibile soluții, pe care vom căuta să le explorăm în aceeași echipă și în proiecte viitoare.

Cum se încadrează proiectul dvs în eforturile de a sistematiza domeniul la nivel internațional? 

Temele dezbătute în cadrul proiectului eART35 într-un format deschis, care a permis participarea unor artiști, teoreticieni, studenți, curatori, profesori și manageri culturali, sunt teme intens circulate la nivel mondial. Aș putea da exemplul Rezoluției asupra situației artiștilor și refacerii culturale la nivelul UE, adoptate de Parlamentul European în luna octombrie, document care ia în considerare experiența ultimilor doi ani pentru a propune necesitatea unor strategii axate pe libertatea de expresie și de mișcare a lucrătorilor culturali și pe nevoia acestora de a beneficia de forme de asigurare socială și de remunerații corecte pentru circulația online a operelor și activităților lor, conturându-se astfel nevoia articulării unui Statut European al Artistului. 

Un alt exemplu recent, de săptămânile trecute, este lansarea Pact for Skills, demers colectiv adresat companiilor, autorităților, organizațiilor non guvernamentale și furnizorilor de educație și de training de a-și asuma mobilizarea de resurse pentru perfecționarea (upskill) și conversia (reskill) profesională a forței de muncă pentru a produce și a se adapta tranzițiilor ”verzi” și digitale și situației post-pandemice.

Raluca Paraschiv. Raluca Mihaela Paraschiv (Ionescu) locuiește și lucrează în București ca artist și lector în management cultural și studii de comunicare vizuală la Universitatea Națională de Arte București (UNARTE). Deține un masterat în Media și întreprinderi creative la Universitatea din Warwick, Marea Britanie (2004) și este absolventă a UNARTE, Departamentul Foto-Video (2001). Lucrează ca artist (fotografie, instalație) și teoretician (și-a luat doctoratul în Arte Vizuale la UNARTE cu o teză pe tema relației dintre artă și spațiul public în 2011) și este implicată în proiecte care cercetează multiplele fațete ale societății contemporane și rolul artei în această investigație.

eART35. Reunind nume importante ale artei contemporane și reprezentanți ai școlilor superioare de artă din București, Cluj, Iași și Arad, platforma de dialog eART35 realizează o radiografie a schimbărilor prin care a trecut spațiul cultural în perioada pandemică. Artiști, critici, curatori și profesori universitari români au examinat, într-o serie de întâlniri organizate în perioada iulie-noiembrie, noile realități și concepte ale culturii adaptate la paradigma online. Printre participanți, profesori la Universitatea Națională de Arte din București ca Iosif Király, Raluca Oancea, Raluca Paraschiv și Irina Botea. De la Universitatea de Artă George Enescu din Iași participă la acest proiect Cătălin Gheorghe și Cristina Moraru, alături de Mara Rațiu de la Universitatea de Artă și Design din Cluj, Nita Mocanu de la liceul de artă din Arad sau Cristian Iftode de la Facultatea de Filosofie din București. Li s-a alăturat criticul de artă Daria Ghiu, artiști vizuali implicați în curatoriat și managementul spațiilor expoziționale ca Suzana Dan, Simona Vilău, Călin Man, Lucian Indrei și Andrei Mateescu, printre mulți alții. 

Evenimentele organizate în România anticipează dezbaterile internaționale pe această temă, care au loc în cadrul conferințelor ELIA Academy 2021 – un program de referință dedicat formatorilor din școlile superioare de artă. Proiectul internațional, în desfășurare la Bruxelles, este găzduit de Școala de Arte LUCA și de Facultatea de Arhitectură KU Leuven.