Despre pelicula „După dealuri” – Interviu cu Sebastian Enache, fotograf de platou

1. Ce face un fotograf pe platourile de filmare? Care sunt atribuţiile lui?
Sebastian Enache: Atribuţiile fotografului pe platoul de filmare sunt strict cele stabilite de regizor. Din punctul meu de vedere, principalele calităţi ale unui fotograf de platou sunt discreţia (acesta nu trebuie să-şi facă simţită prezenţa) şi viteza de reacţie. Atunci când fotografiile se trag la final, fotograful trebuie să se mişte foarte repede, trebuie să vină cu “cadrul” în minte pentru a scurtă durată de efectuare pozelor. Actorii sunt “în film”, dacă pot spune aşa, şi de cele mai multe ori obosiţi după o lungă zi de filmare, iar o sesiune foto lungă nu e visul nimănui.

2. Cât au durat sesiunile foto pentru filmul “După dealuri”?
Filmările au durat în jur de două luni şi ceva, şase zile din şapte, iar filmările de zi au alternat cu cele de noapte. În principiu, se trăgeau câteva secvenţe pe zi, iar fiecărei secvenţe îi revenea câte un set de poze.


3. Unde sunt publicate în mod obişnuit fotografiile realizate în timpul filmărilor?
Imaginile sunt publicate în presă, o parte din ele sunt selectate pentru site, afiş, materiale de promovare.

4. Cum se lucrează cu un regizor precum Cristian Mungiu? Au existat cereri speciale din partea lui în legătură cu fotografiile de platou?
Cu Cristian Mungiu nu sunt la prima colaborare, deşi, trebuie să recunosc, a fost prima dată când l-am văzut la lucru. Fiecare zi în preajma lui a fost pentru mine o lecţie de concentrare şi de negare a românescului “merge şi aşa”. Încă nu-mi pot explica cum cineva poate rămâne concentrat zece ore, să zicem, în frig, iar la final să spună: “A fost bine, dar vreau să mai tragem secvenţa asta mâine încă o dată” . Mergea la Cannes cu filmul ăsta din postura câştigătorului de anul trecut, deci miza era muuult mai mare (aşa cred eu), deşi nu cred că neapărat orgoliul îţi dă forţa asta, ci mai degrabă pregătirea, credinţa lucrului bine făcut. Nu faci lucruri de calitate pentru premii, le faci pentru că eşti pregătit să le faci. Premiile sunt o recunoaştere. Colaborarea a fost una bună. Cristian a scris şi scenariul acestui film, deci indicaţiile de la cadru erau foarte exacte, iar lucrul ăsta mi-a simplificat muncă.


5. Există tehnici speciale pe care le foloseşti ca fotograf de platou? Ce anume urmăreşti din punct de vedere tehnic, al luminii, al atmosferei?
Nu, nu există tehnici speciale. Există doar programul M (manual). Fotograful trebuie să redea exact atmosfera din film, iar lucrul ăsta îl poate realiza setând aparatul foarte aproape de setările camerei (cu corecţiile de rigoare). În cazul meu a fost un pic mai greu pentru că filmul a fost tras pe peliculă, ceea ce a dus la diferenţe mari de imagine. Trăgeam probe în timpul repetiţiilor, apoi le comparăm cu cele de pe monitoare astfel încât, la cadru, să am în minte setările cele mai bune. Din păcate, aparatul foto digital nu răspunde atât de bine la trecerile bruşte de la lumină la întuneric (pelicula e mult mai indulgenţă, are o latitudine mai mare) şi atunci, pe parcursul unei singure secvenţe cu trecere de la interior la exterior, trebuia să modific expunerea în timp real. Ca şi lumină, trebuie să te foloseşti de lumină din platou, cu menţiunea ca şi acolo trecerile de la lumină la umbra (pe faţa să zicem), pe aparatul digital, sunt mult mai violente, în timp ce pe peliculă arată bine.


6. Ce echipament foto ai utilizat în timpul sesiunilor? Care au fost obiectivele cele mai folosite?
Nikon D3s, AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED, AF-S NIKKOR 70-200mm f/2.8G ED VR II, şi obiective fixe: AF NIKKOR 24mm f/2.8D, NIKKOR AF-S 28mm f/1.8G, NIKKOR 35mm f/1.4 G AF-S, AF NIKKOR 50mm f/1.4D, AF NIKKOR 85mm f/1.4D IF

7. Cum ai lucrat cu cele două actriţe debutante atât de aclamate după acest film, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan?
Aşa cum spuneam, am încercat să fiu cât mai discret, am intervenit doar atunci când nu am avut încotro. Nu am fost niciodată un adept al fotografului ca şi personaj, ci al fotografiei. Au fost zile lungi de filmare şi, cu cât reuşeam să-mi trag cadrele din timpul filmărilor, cu atât toată lumea era mai fericită.


8. Cât a contat subiectul filmului pentru tine atunci când ai acceptat să devii fotograf de platou pentru “După dealuri”? Filmul a născut deja multe controverse în România din cauza subiectului pe care îl abordează.
Nu am ştiut care este subiectul filmului, m-a sunat Cristian, mi-a propus colaborarea, apoi am revenit cu un telefon şi am acceptat. Nu aveam nici un dubiu legat de seriozitatea proiectului şi, apoi, era totuşi o colaborare cu câştigătorul de la Cannes.

9. Cât îl ajuta în final pe fotograf succesul unui astfel de film?
Acumulează experienţă, intra în contact cu oameni foarte bine pregătiţi. Sunt foarte multe lucruri de învăţat despre lumina. În ceea ce mă priveşte, orice experienţă nouă nu poate decât să-mi facă bine.

10. Ce ai face diferit pentru o viitoare producţie?
Aş aloca mai mult timp. În momentul acceptării proiectului, eram deja prins în multe altele. A trebuit să mai fac cu schimbul cu asistentul meu pentru a veni la Bucureşti să-mi termin angajamentele (a fost una din rugăminţile mele de la începutul acestui proiect). Mi-ar plăcea să stau de la început şi până la sfârşit şi să simt fiecare secvenţă din film. Şi mi-ar plăcea să se filmeze vara 🙂

 

Mulțumiri sursei Nikonisti.ro