Jurnal vizual – Ion Bogdan Lefter
Demnitatea moldovenilor
sau O „scenografie” colectivă
21 septembrie 2018. Meci de fotbal la Iaşi: Poli-Dinamo. Spectatorii vin pe stadioane nu doar ca să privească „scenele” de pe terenuri, ca la teatru: îşi susţin favoriţii, se-nfierbîntă, gesticulează şi vociferează, sar în picioare şi scandează, aclamă, huiduie, participă din tot sufletul. Îşi aduc de-acasă fluiere, trompete, vuvuzele braziliene, steaguri, pancarte, „banner”-e cu lozinci şi mesaje. Pregătesc uneori „coregrafii”, cum li se spune mai nou, de fapt „scenografii” (apropo de teatru!), decoruri grafice compuse din cartonaşe pe care le ridică simultan deasupra capetelor, afişînd astfel texte, embleme ale echipelor, alte compoziţii vizuale.
La meciul Poli-Dinamo, în atmosfera politică tensionată a perioadei, în tribună e desfăşurat un text pe 4 rînduri, scris pe ştraifuri lungi de pînză, înalte de circa 1 metru, susţinute de cîteva zeci de oameni: „1859 – MOLDOVA RENUNŢĂ LA ORGOLIU PENTRU UNITATEA ROMÂNILOR/ 1916-1918 – MOLDOVA E BASTIONUL REZISTENŢEI PÎN’ LA CAPĂT A EROILOR/ 1918-2018 – MOLDOVA CERE ECHITATE ŞI RESPECTAREA DREPTURILOR/ MOLDOVA VREA AUTOSTRADĂ”.
Într-adevăr, la 1859 Iaşiul a cedat Bucureştiului rolul de capitală a Principatelor reunite pentru prima oară ca stat român integrat. Iaşiul şi Moldova lui Cuza, Kogălniceanu şi Alecsandri, Iaşiul în care Maiorescu şi ceilalţi vor fonda Junimea şi unde vor veni şi Eminescu şi Creangă, oraşul primei universităţi româneşti etc. etc. etc. Dar pentru unitatea naţională renunţi la orgoliu!
Într-adevăr, după intrarea în primul război mondial, ţara, ocupată în Sud, se va restrînge la „bastionul” Moldovei, apărat eroic pe linia Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz!
Iar acum, după o sută de ani, rămasă regiunea mai puţin dezvoltată a României, cu sentimentul că e abandonată, dar şi cu o demnitate impresionantă, Moldova vrea echitate şi respectarea drepturilor, cerînd vehement să fie reconectată cu ţara printr-o autostradă deopotrivă concretă şi simbolică. Cu litere mari, pe care să le vadă şi decidenţii politici preocupaţi doar de interesele proprii. Dacă vor continua să ignore voinţa cetăţenilor, vor plăti!
Centenar anticipat la Alba Iulia
sau O hartă corporală
29 septembrie 2018. Se-apropie vertiginos data de 1 decembrie, a Centenarului scurs de la 1918. În cadrul unui festival intitulat Bucuria mişcării, 4807 tineri din 70 de localităţi se-adună la Alba Iulia, Cetatea Unirii, dirijaţi de 350 de voluntari. Aliniaţi, organizaţi în grupuri, pătrund în şiruri indiene şi-şi ocupă locurile prestabilite în mica vale dintre malul primei fortificaţii, în partea de sus a dealului, şi zidul de piatră al vastei incinte, prin care se intră, pe porţile medievale, către edificiile şi pieţele ansamblului. Din corpurile alăturate ale oamenilor, umăr lîngă umăr, se va alcătui harta României, cu „100” scris mare, transversal. Cei care vor compune cifrele sînt îmbrăcaţi în alb, restul ţării e maro închis, culoarea pămîntului. Cînd toţi au ajuns pe poziţii, imaginea e completă: cea mai mare hartă formată vreodată din oameni, record pentru Guiness Book of Records! Apoi tinerii, minus cei ai inscripţiei centenare, îşi pun pe cap şepcuţe albastre (treimea din stînga), galbene (în sectorul central), roşii (în dreapta) şi „trupul patriei” devine fundal tricolor pentru numărul aniversar, în aceeaşi efuziune centenară.
Un fel de „happening” artistic şi totodată un mesaj al oamenilor că le pasă de ţara lor, pe care politicienii să nu-şi mai închipuie că o pot călări cum vor, ca să stoarcă profituri şi să scape de pedepse, de puşcării. La Centenar şi-ntotdeauna, România e a tuturor românilor. Cine nu-nţelege, cine o tot fură va plăti!
Text apărut (print) în revista Reporter global
(franciză The Economist),
Nr. 20, 19-25 octombrie 2018
Recent Comments