Noaptea Albă a Galeriilor şi, din nou, Cuminţenia pămîntului

Jurnal vizual Ion Bogdan Lefter

Vineri 5 octombrie 2018: ediţia a 12-a a Nopţii Albe a Galeriilor. O mică echipă condusă de pictoriţa Suzana Dan organizează evenimentul din 2007 încoace. Programată mai întîi primăvara, în luna mai, apoi strămutată toamna, la final de septembrie-început de octombrie, iniţial doar în Bucureşti, ulterior extinsă şi în alte oraşe, Noaptea Albă a Galeriilor oferă acces liber în spaţiile de expunere a artei contemporane de seara devreme şi pînă către orele mici de dinaintea dimineţii (3-4). Ideea circulă prin lumea largă ca soluţie de atragere a publicului în muzee şi galerii, dincolo de programele obişnuite, cu închidere în pragul serii, făcînd imposibilă descinderea pentru mulţi vizitatori potenţiali, ocupaţi cam tot pînă atunci, în jurul orelor 18-19, cu slujbele. Mare succes pretutindeni. Versiunea pentru instituţiile patrimoniale de stat, Noaptea Albă a Muzeelor, înregistrează şi la noi o afluenţă considerabilă de amatori. Există şi o Noapte Albă a Institutelor Culturale, British Council, Goethe Institut, Cervantes şi celelalte, o Noapte a Bibliotecilor ş.a.m.d. Fiecare cu profilul şi cu muşteriii săi.

La cozile de la intrările în muzeele de artă, de istorie, de ştiinţe naturale, de toate felurile deschise o dată pe an în toiul nopţii se aşează public divers, mai degrabă „generalist”, inclusiv familii sau grupuri de elevi de liceu. La galerii, unde „marfa” presupune oarecare familiarizare cu căutările creative recente, vine lume în cunoştinţă de cauză, cu nivele de instrucţie şi de iniţiere mai ridicate: intelectuali interesaţi de formele culturale noi, studenţi, mai ales de la universităţile sau facultăţile cu profiluri plastice, artişti, „public de vernisaje”. Atmosfera, mai ales dacă vremea e îngăduitoare, e foarte agreabilă. Acum, în întunericul destul de răcoros, însă încă într-o perioadă de toamnă frumoasă, cu soare, cer albastru şi temperaturi plăcute peste zi, cîrdurile de amatori s-au putut desfăşura în voie pe străzi şi pe bulevarde, pe traseele serii şi ale nopţii. Îi recunoşti de la distanţă după aerul intelectual-şi-vag-boem, mai ales pe studenţii-artişti, grupaţi la locurile faptelor în jurul profesorilor lor, şi ei migratori de colo-colo. În galerii e un simpatic du-te-vino permanent. În anumite puncte, la anumite ore se adună lume mai multă, cînd sînt anunţate vernisaje programate chiar în cadrul Nopţii Albe, sau alte evenimente, performance-uri artistice, „ateliere” şi demonstraţii practice, confesiuni de autori şi ce mai imaginează expozanţii, galeriştii, curatorii ca soluţii de atracţie.

Numărul de spaţii înscrise a crescut de la an la an, ajungînd acum la un neverosimil total de 69 de locaţii bucureştene. Nu strict galerii, ci şi – recurgînd la categoriile indicate pe site-ul evenimentului – „spaţii alternative”, „hub-uri creative” şi „ateliere de creaţie”. Aş aprecia cam la 15-20 galeriile cu programe expoziţionale constante. La NAG 2018 au participat 35, altele 3, plus Rezidenţa BRD Scena9, sediu de-o noapte al operaţiunilor, cu un set de încăperi dedicate, oferind evenimente speciale, sub genericul „Focus NAG”.

Am spus deja: formula se activează mai nou şi în alte oraşe, 12 la număr, în afară de Bucureşti. În ordinea descrescătoare a participării la NAG 2018: Braşovul cu 24 de galerii şi spaţii diverse, Timişoara cu 15, Aradul şi Clujul cu cîte 12, Iaşiul cu 11, Sibiul cu 7, Craiova şi Tîrgu Mureşul cu cîte 5, Miercurea Ciuc, Petrila, Reşiţa și Sfîntu Gheorghe cu cîte 1. În total 95 de entităţi participante, plus cele 69 din Capitală – 164. Multe, puţine pentru viaţa expoziţională a unei ţări destul de mari (a şaptea ca teritoriu şi populaţie din Uniunea Europeană!)? De reflectat, de discutat. La o primă, repede ochire, aş zice că surprinde plasarea Clujului, pe care l-am fi presupus al doilea după Bucureşti, pe locurile 4-5 (din cele 12 înscrieri, 2 sînt sub „brand”-ul Galeriei Quadro şi doar altele 2 de la Fabrica de pensule!), ori neparticiparea altor oraşe cu pretenţii şi cu oarecari tradiţii artistice, precum Bacăul, Bistriţa, Constanţa, Ploieştiul, Oradea, a altora mai mici, dar organizatoare cunoscute de evenimente expoziţionale, precum Lugoj, Sângeorz-Băi, Tîrgu Jiu etc. Bravo Braşovului şi Timişoarei, ocupantele locurilor 2 şi 3 în clasament!

Sigur, n-am putut „acoperi” decît Bucureştiul, şi doar parţial. Oricît de agil ai alerga de colo-colo, e imposibil să vizitezi 69 de spaţii într-o singură seară-noapte! Măcar un sfert de oră e de stat şi de văzut în fiecare, dacă nu mai mult, drumurile consumă şi ele timp, aşa că… am reuşit să ajung în 15-20 de locuri. Cîteva galerii au participat cu expoziţii deschise de ceva vreme şi pe care le văzusem, deci le-am considerat „bifate”, în altele erau anunţate vernisaje ale unor proiecte vizitabile şi în zilele şi săptămînile urmatoare, deci… am amînat. Una peste alta, să zicem că am luat act de cam o jumătate din oferta bucureşteană a NAG 2018.

Detalii, descrieri de expoziţii – în episodul următor. Tot atunci – despre marea problemă a slabului rulaj financiar din galeriile autohtone, care fac mai degrabă promovare a creativităţii artistice în sine, pe filieră mai ales experimentalistă, în descendenţă Brîncuşi & avangardele, în orizontul postmodern al zilelor noastre, decît operaţiuni comerciale.

În „avanpremieră” – o listă scurtă de „puncte de vîrf” de la NAG 2018: ampla desfăşurare româno-coreeană (de Sud) de la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Calea Griviţei), cu 34 de artişti ai noştri şi 27 de asiatici; o „colectivă”-bilanţ al Celulei de artă de la Carol 53; cel puţin 2 dintre propunerile din „colectiva” de 6 de la Eastwards Prospectus: fotografiile lui Michele Bressan şi cea a lui Andrei Nacu; expoziţia de grup de 5, cu Doru Covrig, Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad şi Florentina Voichi, de la Galeriile „Carol”; „tripla” Andrei Cădere-Doru Bucur-Virgil Preda de la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană Pavel Şuşară; „personalele” Judit Crăciun la Galateea, Gheorghe Fikl la AnnArt, Ciprian Paleologu la LABORNA, Larisa Crunţeanu la Galeria Anca Poteraşu şi, vernisate în cadrul NAG, Mircea Roman la Rotenberg-Uzunov, Cosmin Păulescu-Cozo la Contemp şi Mihai Zgondoiu la ALERT Studio; plus expoziţia principală a NAG 2018, produsă de organizatori, o „panoramă” a Culturii artist-run – critică, rezistenţă, evadare, la Scena9.

Şi doar 2 lucrări dintre cele mai percutante, în selecţie – fireşte – foarte subiectivă: silueta metalică, post-industrială, cu sugestii science fiction, instalată de Sasha Meret în vitrina Celulei de artă, culcată, de proporţii omeneşti obişnuite, şi Barbarul enorm al lui Alexandru Rădvan, amplasat în holul Institutului Francez, înalt de 5-6 metri, asamblat tot din bucăţi metalice şi din fragmente de plăci umile, plin de haz şi totodată înfiorător, copleşitor.

Bonus: filmul video al Anei Constantinescu-Dripăl cu acţiunea unui grup de artiste care au reconstituit o recentă fotografie de grup a Catedrei de pictură de la Universitatea Naţională de Arte, exclusiv cu profesori-bărbaţi!

O scrisoare deschisă

La Brâncuşi, invocat adineaori, m-am referit de cîteva ori în episoadele precedente ale acestui Jurnal vizual, apropo de expoziţii, publicaţii şi de campania din 2016, nefinalizată, de achiziţie de către stat a Cuminţeniei pămîntului, cu bani de la buget şi din subscripţie publică. Găsesc nimerit să reiau acum, la vremuri de paradă a galeriilor de artă, scrisoarea deschisă pe care i-am adresat-o pe 31 ianuarie 2017 ministrului de atunci al Culturii, Ionuţ Vulpescu, sub titlul Cumpăraţi-l pe Brâncuşi pentru noi toţi!:

Domnule Ministru,

Vă scriu – desigur – şi în calitatea mea de intelectual activ în cultura română, dar mai ales în cea de donator în cadrul campaniei de strîngere de fonduri pentru achiziţionarea de către statul român, prin Ministerul Culturii, a faimoasei sculpturi Cuminţenia pămîntului a lui Constantin Brâncuşi, prin alocare bugetară completată prin subscripţie publică. Împreună cu soţia mea, scriitoare, am donat cîte 2 euro prin mesaje telefonice (SMS), alăturîndu-ne astfel unui număr impresionant de mare de cetăţeni care consideră că e o datorie majoră a statului să achiziţioneze opere de artă valoroase, sporind continuu patrimoniul nostru cultural public, şi că susţinerea noastră cetăţenească are o valoare simbolică importantă.

Am urmărit cu mare regret transformarea subiectului într-unul de polemică politică şi electorală. Şi am constatat cu şi mai mare regret că ne apropiem de perspectiva ruşinoasă a stopării acţiunii de achiziţie a Cuminţeniei pămîntului şi a returnării donaţiilor către donatori, fără consultarea acestora.

Iată!: nu dorim să ne primim banii înapoi!; în schimb, vă cerem să-l cumpăraţi pe Brâncuşi pentru noi toţi! Renunţarea ar presupune abdicarea statului de la una dintre misiunile sale fundamentale, căci patrimoniul cultural e definitoriu pentru o naţiune. Mai mult decît atît, statul e obligat să-şi reia rolul cvasi-abandonat de achizitor de opere de artă în patrimoniul public la scară extinsă, nu doar în cazul unei singure capodopere. Vă cer şi vă rog, Domnule Ministru, să vă asumaţi responsabilitatea pe care funcţia v-o impune!

Valabil şi azi, după un an şi 9 luni şi după numirea altor doi titulari ai portofoliului Culturii.

Scrisoarea şi-a avut mica ei poveste. Am expediat-o la cabinetul ministrului într-o zi de marţi, în jurul orei 5 după-masă, şi am anunţat pentru a doua zi, miercuri 1 februarie, o discuţie despre achiziţia Cuminţeniei pămîntului la Cafeneaua critică (proiectul de dezbateri publice de actualitate culturală pe care-l desfăşor de mulţi ani). La intrarea în noapte, încă pe 31 ianuarie, s-a anunţat adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, prin care coaliţia cîştigătoare cu doar o lună în urmă a majorităţii în Parlament şi a guvernării încerca să rezolve rapid problemele din justiţie ale liderilor şi ale clientelelor lor politicio-administrative. Piaţa Victoriei s-a umplut într-o oră de manifestanţi indignaţi şi protestele au continuat zi de zi, multă vreme, practic pînă azi. În atmosfera foarte tensionată de atunci, am amînat – bineînţeles – dezbaterea de la Cafeneaua critică: tema stîrnise – am spus-o mai înainte – polemici preelectorale, drept care conjunctura ar fi politizat-o şi mai mult, cu pericolul ca subiectul în sine să nu mai fie discutat. Şi cum să stai la o Cafenea critică de vorbă pe teme culturale în timp ce mii, zeci de mii, sute de mii de compatrioţi protestează în pieţe şi pe străzi, în toată ţara! Pînă să mă decid să reiau Cafeneaua şi tema aveau să treacă nici mai mult, nici mai puţin decît 4 luni!

Iar de-atunci încoace… alte şi alte minuni, 10 august-ul cel lacrimogen, referendumul eşuat „pentru familia tradiţională” şi… cît să mai aşteptăm Cuminţenia pămîntului?!