Artistul Bogdan Mihai Radu inaugurează noul spațiu cu expoziția “searching” a cărei vernisaj va avea loc pe data de 22 dec. ora 19.00, Piața Pache Protopopescu nr. 2, București.
După ultimele două expoziții pe care le-am avut la Muzeul Național Cotroceni, respectiv la creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, „Searching” este prima mea expoziție în atelierul propriu.
Căutarea în care mă aflu de circa doi ani este una dintre perioadele mele creative cele mai intense, care simt că mă apropie de o zonă estetică nouă, de o expresie abstractă. Lucrările pe care vi le ofer spre vizionare sunt (dacă le priviți cu atenție și dacă mi-ați urmărit activitatea mai ales în social media – facebook și instagram) un amestec organic între florile cu care v-am obișnuit și tablourile, mai puțin cunoscute, de factură gestualistă, pe care până acum aproape că nu le-am expus. E drept că ele au mers, în marea lor majoritate, de pe șevalet direct în colecții private și sper ca, la un moment-dat, să le adun într-o expoziție unitară.
De ce atelierul și nu o galerie? Pentru că noul meu spațiu de creație este primul de acest fel pe care, pentru prima dată, îl simt ca reprezentându-mă perfect, făcând parte din întregul care se numește „Bogdan Mihai Radu”; și, desigur, pentru că cei mai mulți dintre dumneavoastră nu l-ați văzut și mi-ar plăcea să vi-l prezint.
“Îl cunosc pe Bogdan din perioada sa clujeană și mi-a dat tot timpul impresia că relația lui cu pânza este una specială, relație statornicită prin liantul insubstituibil care este talentul. Dacă ar fi să cuprind în câteva cuvinte chintesența lucrărilor sale din recenta serie „Searching” aș spune că impetuozitatea sa cromatică se revarsă asupra formei și o subjugă pe neștiute. Îi doresc lui Bogdan să nu se abată de la calea luminoasă a afirmării prin talent și să fie călăuzit în continuare de forța culorii, pe care lucrările lui o dezvăluie în fiecare clipă ochilor privitorului, cu o franchețe debordantă.”
Text Corneliu Brudașcu
EN
“I know Bogdan since his Cluj-Napoca period and he kept giving me the impression that his relationship with the canvas is a special one, an abiding tie built through the irreplaceable liaison which is the talent. If I had to distill in a few words the quintessence of his recent series called „Searching”, I would say that his chromatic impetuosity overflows the form and subjugates it insidiously. The wish I make to Bogdan is he will never stray from the radiant path of affirmation through talent and he would be decisively channeled by the force of colors which, his works unveil each and every moment for the viewer’s eyes, with a gushing frankness.”
Corneliu Brudașcu
Recent Comments