În 2015 Paspartu apasă F5
Anul acesta, Asociaţia Paspartu împlineşte 5 ani şi apasă butonul de refresh pentru proiectele şi imaginea sa.
O dată cu Asociaţia, sărbătorim şi 5 ani de Revista Arte şi Meserii şi proiectul Carte peste Carte, alături de care am crescut în această jumătate de deceniu.
Alături de paspartani noi şi vechi, cu avânt către startul evenimentelor din acest an, ne serbăm vineri pe 20 martie în Dianei 4, unde sunteţi invitaţi să discutăm despre planurile mari pe care le pregătim, să ne amintim de proiecte şi întâmplări mai vechi şi să ne simţim bine împreună.
„Au trecut repede, dar au fost cei mai plini de provocări și frumoşi ani, plini de bucuria de a cunoaşte oameni interesanţi – în echipă şi în afara ei. Dacă activitatea noastră a făcut o mână de oameni tineri să fie mai atenţi la anumite evenimente culturale sau manifestări artistice, eu sunt mulțumit. Dacă însă i-a și îndemnat să scrie despre asta, ne motivează suficient încât să continuăm pentru cel puțin încă 5 ani!” George Irimescu, Președinte și Fondator Asociația Paspartu
La Petrecerea de Aniversare veţi afla ce înseamnă refresh pentru Revista Arte şi Meserii, pentru Carte peste Carte, precum şi câteva propuneri noi în care dorim să vă implicăm.
Prin urmare, vă aşteptăm de la ora 20.00 la concertul trupei Poetrip.
Warm-up-ul va fi asigurat de Andrei „Deiu” Erdei, chitaristul trupei Moebius, pe care o să-l recunoaşteţi de la aniversarea de anul trecut.
Iar apoi, puteţi rămâne la Afterparty cu Scoromide and his groovy polyrhythmic oddities (https://soundcloud.com/bscoromide).
Trupa Poetrip va fi prezentă în formula: Oana Maria – vocals, kaoss quad şi keyboard, Ștefan Botezatu – chitară şi bass, iar “genul/genurile” în care se încadrează sunt “neoexperimentalism de avangarda avant la lettre, art by context, lo-fi volens-nolens”, după descrierea de pe pagina acestora de facebook.
Intrarea este liberă.
Recent Comments