Inauguram un nou spatiu apendice galeriei H’art pe Calea Victoriei 91-93. Incepem cu Alexandru Paul – desene

“Pînă şi un gîndac, obişnuit cu noaptea şi cotloanele umede şi fetide, pînă şi el, cînd se aprinde lumina, încearcă speriat să caute umbră, să nu fie spulberat de cine ştie ce prezenţă luciferică ce a produs schimbarea în luminozitate. E un sentiment pe care noi oamenii îl numim frică instinctivă. E ceva primar, o enigmă, un semn că tot ce s-a născut poartă cu sine ca stigmat refuzul dispariţiei. La noi, oamenii, frica devine cult. Şi tare cred că e din cauza creierului, acest instrument ce pare să fi fost secretat evolutiv de natură pentru a servi chiar fricii. Materia cenuşie este un transformatoral fricii instinctive în subspecii nenumărate de angoasă. E ca o prismă ce desface lumina albă în culori. Aceste culori nu fac altceva decît să diversifice, să pasteleze viaţa interioară a omului. Nişte oameni în halate albe care studiau vise, produceau hipnoză şi aberau liber pe canapele au şi numit acest curcubeu al angoaselor. I-au zis psihism uman, l-au numit aşa pentru că erau oameni citiţi şi s-au găndit că de vreme ce e vorba de interiorul imaterial al omului, înseamnă că e o dinamică a sufletului. Deci îi vor zice „psihism” de la „psyche” – suflet în greceşte. Eu cred însă că s-au înşelat, că tot evantaiul fricii nu ţine de suflet ci mai degrabă de trup şi de creier – acest muschi mai cu moţ aflat în vîrful piramidei evoluţiei materiei de la hidrogen la oameni. Să mă explic. Sufletul nu ţine prea tare la corp, el ar vrea să leviteze şi iată că de fapt e nevoit să mişte o marionetă plină de umori, sortită anchilozei şi putrefacţiei. E prins într-o capcană cretină, n-are ce face, nu înţelege de ce s-a întîmplat asta. Sufletul este antilumesc, el vrea imposibilul, urăşte realismul, pragmatismul, acumularea, mîncarea. Consideră că e ceva suspect cînd vede succesul în lume, detestă căldicelul, confortul, făţărnicia, cochetăria şi botoxul. E un mare fan al iubirii însă nu prea se împacă cu dragostea, ar dansa toată ziua, ar cînta, ar asculta poveşti, după care ar sta pe gînduri în singurătate. E vocea care ne îndemnă la eroism şi inconştienţă, care are încredere că deşi toată firea colcăie a moarte, ei bine nu, nu, nu se poate să fie aşa! Sufletul este cel care ne dă conştiinţa faptului că nu suntem de pe aici, el e originea speranţei, deşi speranţa e deja un compromis cu trupul. Mai pe scurt şi mai la obiect, tratamentul oricărei angoase este încrederea în suflet. Încrederea asta are mai multe denumiri – artă, rugăciune, muzică, poezie. Cînd eram mic aveam cîteva frici mici aproape instinctive, dar de cînd m-am făcut bărbat am lepădat din nefericire supleţea copilăriei şi am îmbrăcat haina angoaselor , un veşmînt spectaculos dar aducător de moarte sufletească. Să ne repetăm mantra: Sus inima! Gata! Hai! Gata!” (textier – Dan Popescu)

mai multe despre Alexandru Paul aici http://psihopompex.blogspot.ro/2014/06/pionierul-la-ecluza-expozitie-alexandru.html

şi aici www.alexandrupaul.com

10647026_10152825126082991_8226513923968006749_n