Darie DupVernisaj duminică 23 martie, ora 17:00

În 2013, anul comemorativ al genialului arhitect peisagist Le Notre, Darie Dup a onorat bursa I.C.R.- Brâncuşi la Cité des Arts din Paris. Şi-a distilat, de atunci, o abordare non-antropomorfă a sculpturii, o viziune nouă, carteziană, slujită de desen amplu, de fotografie şi de soluţiile simple date de materiale generice, în primul rând lemnul.

Ansamblul de la 55 de ani semnat de Darie Dup este conceput axial, pe expresivitatea arhitecturală a cuhniei brâncoveneşti. Portrete fotografice dendrologice însoţesc simplitatea imprimată de marele pendul central, invocând cercurile concentrice ale creşterii timpului din arboricol.
Aurelia Mocanu