With / Without, ultima expoziţie a lui Horia Popa îşi depăşeşte firesc şi probabil că şi manifest condiţia de doar expoziţie şi îşi asumă reperele, coordonatele şi comandamentele unui eveniment electiv.

Horia Popa nu ‘expune’ ci aduce în spaţiul Galeriei UAP -filiala Oradea o seamă de uşi, sau poate mai bine spus porţi, locuri de trecere şi petrecere, cele opt pânze îi poartă nu doar semnele, însemnele şi duhul darului şi al harului cu care a fost înzestrat dar şi povara plăcută şi amară pe care o instituie orice prag de trecere.

Horia Popa este un artist complet şi complex, un tânăr bătrân renascentist, un veteran şi în acelaşi timp un ucenic aflat între Cer şi Pământ, între Dumnezeul oamenilor şi oamenii lui Dumnezeu.

Şi a venit acum după ce şi-a rostuit reperele de interval şi de până acuma călătorire, la întâlnire şi la sfat, cu veşnica întrebare ‘dacă până acum aşa, de acum, cum ?’

 

Harului şi darului său de artist i s-a alăturat întotdeauna şi cel de gospodar. Astfel, ctitoriile lui în cele ale designului pe care îl practică ( e şi un excelent designer ) şi-au făcut preaplinul şi îşi văd aproape singure de treabă, dându-i astfel o prietenă dezlegare către tărâmul picturii ca pictură. Dar aceasta pe care el o face cu o mistuire ce aduce împreună ne-lenea cu frenezia ajunge, iată, la o frumoasă maturitate şi îşi cere acum cu insistenţă slobozirea către vămile Cerului.

El ştie că aceasta nu se face oricum, ci cu alegerea Căii păzitoare de rătăcirile ispitelor de altfel-de-cum trebuie.

De aici se arată pentru fiecare dintre pânze câte un alai precum la o nuntă. Un alai în care înţeleapta frică de Dumnezeu se mistuieşte în iubirea de Dumnezeu.  Poate de aici găsim explicaţia măiestriei aducerii respectului  şi admiraţiei pentru icoane în orizontul calificat  al aflării întru egal cu discursul şi demersul artelor vizuale contemporane.

Găsim în fiecare din pânzele sale actările necesare, când voit când manifest, când doar iscate tainic de Duhul împlinirii dintre Artă şi artist, o fascinantă punere împreună  în care canonul icoanei se sărbătoreşte împreună cu dramatismul şi disperarea modernismului târziu şi cu libertatea sălbatecă a unui trans-postmodernism eliberat de disputele generate de precocea sa identitate.

Dincolo însă de calităţile intrinsece ale pânzelor sale se află, se pot ghici şi intui hărnicia necesară ca sărbătoarea de acum să fie o sărbătoare a bucuriei, dublată de emoţia alegerii de care pomeneam mai înainte.

Pe care Poartă, prin care Poartă din cele reprezentate de picturile de pe pânzele sale, va trece artistul şi arta sa, vom vedea, va fi de văzut, va fi să vază. Până atunci, suntem cu toţii chemaţi să fim părtaşi  la primenirile pentru noua călătorie, alegându-ne fiecare din cei care am avut privilegiul să adăstăm la acest eveniment, una dintre Porţi.

Să fie aceasta cea pe care este zugrăvit şi vrajit un Sfânt Gheorghe încă hotărât să pună capăt Răului, să fie aceasta Arhanghelul de Albastru, să fie aceasta Sfânta Familie, să fie aceasta orizontul ţesut  din nenumărate Paradise pierdute şi regăsite, nu ştiu. Ştiu doar că pânzele lui Horia Popa sunt minunate.

 

G+G ,

alias prof. univ. dr. Dorel Găină

UAD Cluj-Napoca