Scară interioară

Cosmin Năsui

Locuința Iulianei Vîlsan este despărțită de studioul ei printr-o scară interioară. Această scară interioară a fost închisă din motive de natură politică timp de aproape 40 de ani, înainte de a ajunge Iuliana în acest domiciliu. Și dacă asta nu era de ajuns pentru o punere în scenă a contextului în care creează Iuliana Vîlsan, trebuie adăugat faptul că locuința aceasta împreună cu studioul aferent au aparținut pictorului Arthur Verona.

Iuliana descoperă această scară și cumva firesc o reface din metafore ale lumii prezente.  O scară construită pentru folosință și apoi închisă, pare un lucru bizar, și cumva destul de împotriva naturii clădirii. Însă, din pricina faptului că această scară a fost închisă, ea a fost ferită schimbărilor și s-a conservat aproape perfect, cum nu s-a întâmplat cu restul spațiilor expuse uzurii.

30''(treizeci de secunde),acryl/pinza 2060/1690cm,2010

Ceea ce stiu,ceea ce vad,ceea ce simt,acryl/pinza 2030/1850cm,2011

Cheia simbolică cu care Iuliana redeschide această scară este cea a explorării contextului istoric românesc al celor aproape 40 de ani de „închidere” generată de regimul comunist într-o lume utopică. Redescoperirea acestui fragment de lume este privită cu îngăduință și cu grijă pentru că ea ascunde mai ales avantajele noastre ca ființe trăitoare în blocul ex comunist. Această scară interioară închisă păstrează avantajele simțurilor și pasiunilor universului rămas doar la stadiul de imaginat, ferit de modele și tendințele realității consumului. Arta Iulianei redescoperă scara interioară în toate clădirile subiective rămase întregi în urma cutremurelor fiinţelor vremii.

Dupa 20 de ani,acryl/pinza 1350/2100 cm,2010

Mult inainte si imediat dupa,acryl/pinza 100/100,2010

Evadare in plan,acryl/pinza 50/50cm.2010

Evadare cu spatii,acryl/pinza 50/50cm,2010

Evadare in interior,acryl/pinza,50/50cm, 2010

Microrealitățile acestui spațiu par niște fantezii construite de o imaginație poetică fără o miză aplicată. Și uneori aceste imagini se cionesc de bariere de percepție cu care se înconjoară lumea mărfurilor culturale și simbolice a ideilor preconcepute, aflate sub semnul vitezei consumului. De altfel, în mai multe ocazii, arta Iulianei Vîlsan a provocat dispute artistice începând cu proiectul expozițional „Animalul”, din 2000. „Nevoia de zbor,râs și umor formează împreună un apel la toleranță și o invitație de a intra măcar pentru o secundă în pielea animalului cel mai detestat. ”  Pentru că fie prin pictură, grafică sau scenografie Iuliana creează o lume exprimată în imagini sau în cuvinte în care adună o sumă de contexte trăite cu emoții specifice cu întâlniri, bucurii și tristeți găsite în spații cu astfel de energie. Și atunci când le redă lumii, prin vehiculul imaginii, nu ține seama de mimetismul de formă sau conceptual al scenelor realității. „În interiorul transparenței, al vulnerabilității, al fragilității am găsit un univers autentic, viu, care vorbește de o lume neatinsă, adevarată, credibilă.” Așa că arta Iulianei ajunge uneori să fie privită prin ochelarii cu dioptrii ai decorativismului sau a culorii pure, care deformează însă acuratețea imaginii și a mesajului.

Pastreaza simplitatea,acryl/pinza 90/123,2010

Zimbeste,acryl/pinza 100/100cm,2010

Cunoasterea celuilalt,acryl/pinza,100/100cm,2010

Calatorie,acryl/pinza 100/100cm,2010

Poate unul dintre aspectele cele mai interesante ale deschiderii către această scară interioară este ideea de terapie prin artă. Pentru că, implicit prin ideea conținută a evadării pe care creatiile o au indiferent de limbajul selectat  Iuliana ajunge la „cunoașterea prin contaminare, o intelegere și un câștig al toleranței față de celălalt. Un gest necesar.”

Deschizând prin artă scară sa personală Iuliana își confruntă, printre rămășițe de iluzii, momentele existenței personale. Coduri de culoare își găsesc semnificația precisă fiind suport pentru elemente sintetice dar totuși figurative precum dantela, musca, caruciorul-univers, ochiul zburător sau buzele plutitoare alcătuind mitologii personale. De fapt, în creaţia sa, Iuliana îşi asumă o prelungire a ceea ce este vulnerabil în imagine: „semnele făcute sunt evadări către o secundă care să permită să fii atent la infinitezimalul mic, la mesajul pe care celula vie, cu care fiecare a fost înzestrat, vorbește unic fiecăruia dintre noi”.

A face pe celalt sa traiasca nu inseamna sa l lasi intact,acryl/pinza,175/82,5,cm,2010

Adam si Eva,acryl/pinza 90/123cm,2011

Vorbeste lent,acryl/pinza 100/100cm,2011

Lumea lui este lumea,acryl/pinza100/100cm,2010

Până acum metralimbajul artistic al Iulianei Vîlsan s-a prelungit  în microuniversuri exprimate prin desen, pictură, scenografie de teatru, care au funcţionat ca trepte ale descoperiri propriei sale scări interioare, însă care au antrenat exercițiul altor descoperi în lumile privitorilor-exploratori.

Punctul de plecare,acryl pinza 100/100cm,2010

Diferenta nu e egalitate,acryl/pinza 100/100cm,2010