In perioada 7-28 noiembrie, duminica de la 11 la 12:30, îi invităm pe cei mici la patru ateliere interactive de istoria artei, susţinute de Oana Marinache.

Nu e un simplu curs de desen, ci mai degrabă un exerciţiu de imaginaţie. Prin joc, pictură, modelaj, crearea unor obiecte asemănătoare sau inspirate de opere de artă cunoscute, copiii vor învăţa cum trăiau şi creeau oamenii preistorici.

Vom călători nu numai în timp, prin epoca de gheaţă, de piatră şi de bronz, dar şi de pe un continent pe altul, din Africa până în Australia, din zonele îngheţate până în cele mai fierbinţi. Ne vom aventura pe urmele mamuţilor, vom afla povestea templelor megalitice, vom încerca să pictăm pe pietre şi cu palmele pe materiale textile, să modelăm vase şi statuete şi să devenim pentru scurt timp mici arheologi în căutarea unor comori.

Atelierele interactive de istoria artei se adresează în special copiilor începând cu vârsta de 4 ani. Încurajăm participarea adulţilor care îi însoţesc pentru a se bucura împreună cu cei mici şi a învăţa prin artă.

Inscrieri la [email protected] şi [email protected].

7-28 noiembrie, duminica de la 11 la 12:30

Cărtureşti, str. Arthur Verona nr. 13-15

130 RON / copil

http://istoriaarteipentruceimici.blogspot.com/

http://blog.carturesti.ro/