Expoziţia de pictură, desen şi foto-print a artistului plastic timişorean Constantin Flondor, cu genericul „Însemnări pentru o nostalgie” se va deschide la data de 1 septembrie 2010., la ora 17:00, în saloanele Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina.
La vârstă septuagenară, Constantin Flondor (născut la Cernăuţi, la data de 16 decembrie 1936), cu o experienţă complexă în cercetarea interdisciplinară a fenomenului plastic (experimentată în peste 50 de ani de activitate artistică), expune în premieră în această toamnă la Suceava.
Expoziţia, care vizează spaţiul matricial bucovinean, va fi prezentată de Dan Hăulică, preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă.
Recent Comments