img_7483Arta est-europeana este o prezenta recenta pe piata americana
Slag Gallery este o galerie din New York interesata de promovarea artei est-europene emergente. Pana acum, Slag Gallery a deschis cu succes expozitiile personale ale lui Gorzo si Mircea Suciu. Proprietara galeriei Irina Protopopescu ne impartaseste cum se pozitoneaza arta romaneasca tanara in context global.

Cosmin Nasui: Cum se vede arta tanara romaneasca contemporana in context american ori global? Poate fi arta produsa in Estul Europei atractiva consumului cultural american?
Irina Protopopescu: Arta tanara romaneasca contemporana, categoric poseda forta artistica necesara de a contribui la imbogatirea contextului artistic global. Ambientul socio-politic in care se desfasoara si continuumul geo-politicului istoric care a modelat o anumita spiritualitate, se regasesc sub diferite forme in arta romaneasca contemporana, conferindu-i un loc propriu pe scena artistica universala. Ea dispune de toate ingredientele necesare in interiorul ei, pentru a interesa, uimi, intriga pe plan artistic international, pentru a-si crea un loc aparte si eventual de a deveni punct de referinta.
In general, arta produsa in estul Europei este déjà foarte bine cotata pe plan international. In ceea ce priveste “consumul cultural american”, arta est-europeana cu siguranata poate fi un produs de “consum cultural” apreciat.

CN: Exista valori artistice ce pot fi promovate/branduite ca “romanesti” intr-un context global?
IP: Bineinteles ca exista aceste valori artistice, iar ele sint si sper ca vor fi promovate numai ca “romanesti” avand in vedere irefutabilitatea identitatii lor. Problema consta in lipsa infrastructurii culturale care sa permita promovarea eficienta a acestor valori artistice si nu numai, pe plan international dar si national. Romania este o tara unde artistii inca duc lipsa de ateliere, de o retea de galerii private si oraganizatii care sa se ocupe de evolutia carierei lor artistice, unde colectionarul de arta contemporana este aproape inexistent.

CN: Care sint calitatile ori valorile artistice romanesti care pot fi “exportate”? 
IP: Am impresia ca vorbim putin prea transant si economic despre aceste” valori artistice” cu calitati de export.
Artistii romani, precum si cei de pretutindeni, manifesta o sensibilitate creativa care intr-o anumita masura isi extrage seva din geo-politicul ambient. Nu putem vorbi despre anumite “calitati” exportabile ca si cum ne-am referi la un porumb de o calitate superioara. Exista anumite criterii universal valabile, din interiorul artei, pe care se bazeaza clasificarea artistilor, si de asemenea, exista si criterii subiective, conjuncturi fericite si infrastructuri culturale care pot contribui benefic la promovarea anumitor artisti.

CN: De ce Gorzo si Suciu? 
IP: Evident, pentru ca in primul sint artisti foarte buni, luand in consideratie criteriile din interiorul artei, si deasemenea, exista si aspectul subiectiv, emotia estetica si implicarea personal sufleteasca resimtita fata de demersul si lucrarile lor.

Interes acordat picturii figurative

CN: Exista un interes special acordat picturii figurative? 
IP: Exista intradevar un interes special acordat picturii, ma refer aici la pictura de o anumita calitate, care poate sa fie figurativa, abstracta, asta fara a afecta deschiderea spre celelalte medii de exprimare.

CN: Este mostenirea realism socialismului un beneficiu de care profita artistii contemporani romani?
IP: In primul rand sper ca nici un artist nu si-ar dori sa profite de o astfel de mostenire si chiar daca ar fi posibil, nu vad cum ar putea fi un beneficiu.

CN: Sint interesati cumparatorii/colectionarii de arta est-europeana? Exista o perceptie diferenta de cota ori de preturi fata de cea vest-europeana?
IP: Da, sint interesati. Arta est-europeana este o prezenta destul de recenta pe piata americana lucru ce ii confera prospetime, o arta cu un anumit grad de noutate. Considerand pe langa asta si particularitatile despre care am vorbit mai sus, avem suficiente ingrediente care sa atraga interesul colectionarilor. Pe de alta parte diferenta de cote ori de preturi nu are de-a face cu punctele cardinale, din fericire. In schimb, sint multe alte coordonate care in prezent, influenteza cotele si de multe ori sint speculative.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.