Estetica uritului cotidian, banal, perisabil „imortalizat“ in imagine fotografica este una dintre temele grave ale fotografilor generatiei postmoderne. Aceasta tema recupereaza fete ale realitatii cotidiene privite fara aurul gloriei, investigind in particular forme ale frumosului neidealizat.
Fotografiile lui Dan Vezentan inregistreaza astfel de „lucruri urite, care prin distrugere devin frumoase“, in balanta alcatuita de actiunea degradanta a omului si revansa timpului si a naturii.
Grupajul de fotografii expuse are ca subiect copacii unei paduri, crestati de turisti. Atentia o au aceste inscriptii care se pierd intr-un proces lent de refacere naturala, copacii integrind in scoarta urmele taieturilor, crescind o data cu ele. Perpetua ramine numai actiunea umana repetata instinctual, de a lasa o urma peste timp, crestind in scoarta unui copac o amintire databila in timp, o memorie la fata locului in care te vei intoarce, macar pentru a verifica urma lasata.
Aceste urme, personalizate, sint in general povesti de iubire prescurtate vulgar sub forma unei adunari a doua nume – ale celor care isi imprima astfel idila rustica, bucolica – ce se termina in mod obisnuit cu un egal si o inima. In toate cazurile, idila schematizata in simpla adunare este si datata. Fotografiile lui Dan Vezentan pun in lumina savuroasa aceasta asociere bizara intre iubire, lama de cutit si un copac ales special dintr-un luminis de padure. Fiecare fotografie dezvaluie o astfel de poveste ascunsa de o banala operatie matematica, intr-o asociere spontana de urit si frumos. Unele semne sint „ingrijit“ crestate, iar cuvintele sint vulgare sau chiar obscene, altele abia cioplite, dar de o simplitate si naivitate perfecte. Contrastul intre gestul de a cresta copacul in elanul infiriparii iubirii este in fotografiile lui Dan Vezentan subiect de „putin umor“, de sarja pe o tema mioritic-romantica. Imaginile fotografice refac in acest fel povestile turistilor amorezi din tufisurile padurilor maramuresene. Si judecind dupa datarea acestor povesti de dragoste actuale, ele sint incapatinate sa nu semene cu cele din telenovele si mai au inca sansa de a se cultiva sub cerul liber, intr-un cadru natural. Interesant este, intelegind din fotografiile lui Dan Vezentan, ca exista in orice padure locuri frecventate privilegiat unde se aduna astfel de inscriptii, ca niste „cimitire ale elefantilor“. Ridicolul situatiei este concurenta facuta uneori pe scoarta aceluiasi copac preferat de mai multe cupluri. Oricum, atunci cind Dan Vezentan descopera un astfel de luminis, se declara fericit.
Fotografiile din expozitie continua si cu alte exemple, de aceasta data de vandalism urban, in care firmele sparte devin casa pentru pasari, masinile parasite, habitate umane stabile etc.
In expunere, fotografiile sint continuate printr-un ecran rosu, necesar pentru a sublinia optic vandalismul semnelor scrise cu lama cutitului, ori „distrugerile creative“, care fac ca o suprafata sa devina interesanta fotografic. Pitorescul vandalismului urban in peisajul rural ori citadin, necondamnabil in fotografiile lui Dan Vezentan, este cistigat ca subiect de contemplare.
________
Expozitia lui Dan Vezentan, God save the scream!, este deschisa pina pe 4 noiembrie la Galeria Eforie, Atelier 35.
Articol aparut in Observator Cultural Numarul 140 – 29 Octombrie 2002
Recent Comments