vlad_nanca_bulevard_renaultnr12-aGolirea şi umplerea cu mesaje ideologice a operelor de artă stă la îndemîna politicului. Aşa se face că istoria politică este îngropată în opere de artă, morminte de imagini, urme ale iconoclasmului, în cazul propriu al realismului socialist comunist. Distrugerea icoanelor comuniste începe la 25 februarie 1990, cînd cîteva zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Presei Libere, pentru a protesta faţă de menţinerea statuii lui Lenin în această zonă a oraşului. Cei prezenţi au lipit pe soclu afişe pe care scria: „Oare a dispărut comunismul din România? Atunci cerem să dispară şi simbolul lui – statuia lui Lenin“; „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi din cei 45 de ani de comunism“; „Bun de clopot“. Lenin fusese aşezat pe soclul de granit roşu, la 21 aprilie 1960. A doua zi, ziarele vremii consemnau: „De ieri, ora 11, frumoasa noastră Capitală are un monument. Un monument în faţa impunătoarei clădiri a Casei Scînteii, înfăţişînd pe marele şi iubitul conducător al proletariatului internaţional, făuritorul Partidului Comunist şi al Uniunii Sovietice şi statului sovietic… Monumentul, executat de sculptorul Boris Caragea, îl prezintă pe Vladimir Ilici Lenin privind în depărtare, spre zările luminoase ale comunismului…“

Ce rămîne, totuşi, din operele de artă, după răzbunarea istoriei, prin condamnarea regimurilor politice? Unele monumente stau în paragină la Mogoşoaia – ca statuia lui Lenin şi cea a lui Petru Groza, altele, prin depozitele muzeelor. Ele sînt valori protejate teoretic prin Legea 8/1996, a drepturilor de autor. În afara incontestabilei valori istorice, aceste lucrări sînt învestite cu o valoare artistică şi estetică ce nu poate fi condamnată politic.

Artă în folosul comunităţii

daniel-gontz_fantani_colorate_interventie-in-spatiul-public1_2008Arta proletcultistă, socialistă şi tendinţele artei contemporane au cel puţin un aspect comun: miza lor socială. Intrarea în social a artei este un deziderat urmărit în ambele cazuri. Programele artistice sînt construite pe o platformă ideologică cu scop propagandistic. Mesajele şi conţinutul de comunicare diferă însă profund, adresîndu-se cu precădere unor diferite categorii sociale „privilegiate“ – în comunism proletariatului, iar în capitalism patronatului şi victimelor vitezei ultimei mode („fashion victims“). Pentru ambele cazuri există o dorinţă de a îmbunătăţi realitatea prin exagerări.

Falsurile de realitate, în cazul societăţii comuniste, erau rotunjite artistic în sens pozitiv, de idealizare pînă la utopie. În societatea capitalistă falsificarea realităţii este făcută în sens mai degrabă negativ – de a ironiza, corupe şi dezaproba. Cenzura statului a născut tendinţe numite generic „experimentalism“, hrănite cu multe metafore vizuale. Concurenţa capitalistă a stratificat tipurile de comunicare în cel puţin două: mainstream şi underground.

Care sînt diferenţele dintre cele două tipuri opuse de societate, din punctul de vedere al mecanismelor de funcţionare ale artei? Subiectele artei comuniste amestecau în „prezentul glorios“ celelalte două segmente temporare. inspirate din trecutul istoric, ele scrutau viitorul. A existat chiar şi o direcţie a „realismului cosmic“, în care imaginea atomului se substituia imaginii divinităţii, cuceririle ştiinţifice fiind noile teritorii de ex-pansiune vizuală. Pare uneori că doar termenii au fost schimbaţi: proletariat/patronat, construcţie/deconstrucţie.
Propaganda artei comuniste era pusă în slujba construcţiei. Progresul artei în comunism era înregistrat la fel ca în orice industrie. Ce însemna, însă, progresul în artă? Partidul nu avea nevoie neapărată de arta picturii, ci de propagandă, şi pe această cale, lucrările de artă trebuiau expuse în locuri publice. Comenzile mari de for public i-au determinat pe artişti să abandoneze idealurile şi căutările lor artistice şi să apuce calea artelor monumentale, prin care să încaseze sume substanţiale de la casieria Fondului Plastic. Cum opera de artă se plătea la metru, artiştii mergeau la sigur pe prima pagină a organelor centrale de partid. Succese pe toate planurile. Premiile şi medaliile urmau la scurt timp.

Brandul revoluţiei anticomuniste

daniel-gontz_bulina_albastra_interventie_in-spatiul-public-20071Pe de altă parte, revoluţia anticomunistă transformată în brand a început fenomenul deconstrucţiei. Simbolurile comuniste recuperate sînt resemnificate ca gadgeturi. Curentul „vintage“ este extrem de răspîndit în arte şi muzică, în fotografie, „lomografia“ recuperează interpretativ „obiecte“, simboluri, semne, gadgeturi. „Vintage“ deconstruieşte şi dezgroapă obiecte cu arome pierdute, păstrînd patina timpului şi a uzurii. Există chiar dispute, vezi cazul încinselor comentarii, asupra însuşirii imaginii Daciei 1300, de pe canalele de discuţii ale tinerilor artişti incepem. ro, nettime.ro.

Artist al poporului vs Asistenţa social-artistică

daniel-gontz_fantani_colorate_interventie-in-spatiul-public2_2008Titulatura onorifică este acordată pentru participări la evenimente expoziţionale de artă angajată. A face artă în slujba poporului înseamnă a susţine cu mijloace artistice ideologice un program politic.

Tot mai multe programe artistice ale artei contemporane îşi propun să rezolve probleme sociale, tot mai mulţi curatori reuşesc să devină mai repede sensibili la problemele sociale decît la cele estetice. În oraşele gri, fîntînile arteziene sînt colorate, arhitecturile de marmură şi termopane urîte şi dizgraţioase poartă buline cu pericol de seism estetic lipite în semn de avertisment, blocajele în circulaţie fac loc stencilurilor cu maşini pe trotuare (vezi foto sus). Arta devine instrumentul necesar pentru critica societăţii de consum. Infuzia de social în artă este în continuă creştere. Are arta nevoie de ea? Activismul artistic este unealta perfectă – folosită mai ales în favoarea artistului – pentru creşterea rapidă a vizibilităţii sale.

articol publicat in Observator Cultural Numarul 512 din 11.02.2010

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.