Artiști ai cuvintelor și necuvântătoarele lor | expoziție MNLR în București Mall Vitan
Calea Vitan 55-59
4 – 16 aprilie 2022


Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu București Mall Vitan, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, ASPA și Red Panda, vă invită să vizitați expoziția dedicată animalelor de companie ale scriitorilor români.
 
Expoziția cuprinde texte ale scriitoarelor Alina Pavelescu, Alina Purcaru, Livia Ștefan și Lidia Vianu, precum și texte ale muzeografilor și o selecție de fotografii din arhiva MNLR, care surprind imagini ale scriitorilor români în diferite etape ale vieții lor alături de familii și prieteni.
 
Numele animalelor de companie este deseori inspirat de numele personajelor sau chiar ale autorilor preferați, de numele rudelor sau ale unor personaje mitologice. Îi veți descoperi pe Satyr, Bob, Contele Tărâță, pe Pușkin și Marty, pe Băselu, dar și pe Bumble-Bea, căreia Lidia Vianu i-a dedicat un jurnal liric.       
 
Expoziția va fi inaugurată în 4 aprilie, dată ce marchează Ziua internațională a animalelor fără adăpost. Una dintre mizele organizării acestui proiect este aceea de a încuraja publicul vizitator să adopte animalele care așteaptă un cămin, îngrijire și afecțiune. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, de luni până duminică, în intervalul 10.00 – 22.00, până în data de 16 aprilie 2022, la sediul București Mall Vitan, Calea Vitan 55-59.