Dr. Ioana Vlasiu, istoric de artă, membră în Comitetul consultativ al Revue Roumaine d’Histoire de l’Art,în secţia de critică a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi AICA (Association internationale des critiques d’art). Cercetător principal la Institutul de Istoria Artei „G.Oprescu”  al Academiei Române. Profesor invitat în perioada 1990-2000 la Universitatea naţională de arte Bucureşti. Bursieră a Fundaţiei Paul G.Getty în 1994. A publicat numeroase articole, studii, cărţi despre arta românească modernă în context european, a participat la organizarea unor importante expoziţii dedicate artei interbelice. În cadrul Institutului a iniţiat şi organizat colocvii și conferințe pe teme de artă modernă. A coordonat Dicţionarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011-2012 și proiectul CNCS  Sfântul din Montparnasse” de la document la mit. O sută de ani de exegeză brâncușiană, 2012-2014. Premiul George Oprescu al Academiei Române – 2015. Curatoare a expoziției Contrapunct. Expoziție retrospectivă Octav Grigorescu/Georgeta Năpăruș, Muzeul Național de Artă Contemporană (împreună cu Magda Cârneci), 2018

Autoare în cadrul volumelor:
Centenarul femeilor din arta românească, vol. 2, PostModernism Museum, 2018
Artiste uitate din România: cercetări și studii despre contribuția femeilor la istoria artei românești, PostModernism Museum, 2021
Expertă în cadrul proiectului Microistorii de artă

Puteți urmări un interviu cu Ioana Vlasiu aici

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.