Joi, 3 aprilie, ora 17, vernisajul expoziției “Reverie”, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Protagonistă – Raluca Mărginean, n. 17 octombrie 1981, Bistrița. Din 2019, Membru stagiar în Uniunea Artiștilor Plastici, România. A absolvit Universitatea de Arte și Design, Cluj Napoca, secția Pictură, Prof. Ioan Sbârciu.
Raluca Mărginean ne aduce, prin expoziția Reverie, în starea de visare a unui Eden pe care ni-l dorim, pe care îl căutăm toată viața, dar care se păstrează mereu și mereu la limita unui orizont pe care îl pierdem în măsura în care ne străduim să-l definim ori să-l trăim. Pictura dobândește, prin transparențele tehnicilor mixte experimentate, împlinierea fantasmei unei perfecțiuni cu aromă de patiserie și prospețime de instantaneu.
Peisajele ne transpun în succesiunea spațialităților înalte, cu interpretare verticalizată după regula treimilor de interval, cu accent de prezentare vaporizată a suprafețelor compacte, de dematerializare a concretului sub acțiunea difuză a perspectivei. Recunoaștem ritmicitatea planurilor, dar ne învăluie armonia culorilor și infuzia tonală. Există un lirism al formei între concret și abstract, între viziunea amplă și detaliul cu rol de centru de interes, iar conectivitatea înlănțuintă a gamelor ne unește în intuiția unei evocări idealizate. Prin perfecțiunea acestor elemente întrepătrunse indisolubil se construiește bucuria vizualități și o particularitate intimă a percepției.
Cromatica se înscrie cu deschideri optimiste între câteva preponderențe de brunuri și violeturi, dar toate degajă o surprinzătoare luminozitate chiar din interiorul suprafețelor, și particularizează cu personalitate apusul complementarelor, prin armonie nu cu contrast, prin melodiozitate în loc de disonanțe. Îndepărtările sunt versate în sfumato, iar puritatea albă a suportului își dispută expresivitatea spațiului cu modeleuri albăstrite în tonuri calde ce întrețin încântarea explorării vizuale. Efectul optic al albului mai alb, al spațiului spațializat și al dimensionării ca o nouă dimensiune, ne introduc într-o reverie poetică la care pensulația are cadență de vers, iar pigmentul sunet cu ecou.
Simțim o prospețime a prezenței în prezent, a clipei ce se vrea imortalizată, a efemerului pe care vrei să-l păstrezi în eternitatea memoriei fără să-și piardă zborul libertății. Timpul se materializează între măsură și suspendare, între prelungirea prin emoție a clipei și depășirea dimensionabilului prin forța valorizării sentimentului.
Raluca Mărginean are talentul submersibilității plastice, al transpunerii în atmosfere și scenografii din a căror realitate te sustrage imaginarul și te învăluie farmecul contemplării spre zarea unui posibil suprarealist ca îndepărtare, dar mereu aproape și cât se poate de concret ca trăire interioară.
Istoric de artă, Vasile Duda
Recent Comments