Crama Oprişor, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, lansează în data de 5 decembrie 2023 concursul „Premiile Crama Oprişor pentru Desen Contemporan – MNAC Bucureşti / Ediţia Naţională”.

Premii în valoare de 6000 de Euro

Premiile acordate la ediţia din acest an se ridică la valoarea de 6000 Euro, astfel: Marele Premiu va fi de 3000 Euro, iar Premiul Special Muzeul Național de Artă Contemporană şi Premiul Special al Publicului se vor ridica fiecare la valoarea de 1500 Euro.   

Concurenții sunt invitați să trimită aplicațiile în perioada 5 decembrie 2023 – 29 februarie 2024, urmând ca lucrările selectate de către juriu şi public să fie expuse la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. Expoziția finaliștilor şi festivitatea de premiere vor avea loc în cadrul Sezonului de Primăvară – Vară 2024 de la MNAC.

Concursul este destinat studenților și absolvenților Universităților de Artă din România, cu vârsta până în 35 de ani împliniți în cursul anului 2024. Regulamentul complet poate fi accesat online, pe site-ul Crama Oprişor, la adresa: https://crama-oprisor.ro/regulament.pdf.

Concursul „Premiile Crama Oprișor pentru Desen Contemporan” este un demers din aria privată dedicat desenului contemporan si tinerilor artiști, aflat la a treia ediție, conceput încă de la început ca dezvoltare a implicării în viața social-artistică și sprijin oferit tinerilor artiști, studenți și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior artistic din România.

Prima ediție a fost desfășurată în perioada 2016-2017, împreună cu Universitatea Națională de Arte din București, odată cu aniversarea de către aceasta a 150 de ani de la înființare, iar a doua ediție a avut ca partener Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca, în perioada 2021-2022. Ediţia din acest an este organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană București.