“Exces” – Expoziție a artistului invitat, Virgilius Moldovan
Curator: Victoria Taroi Galbenu
Aș spune “Emoția crează realitatea!”. O fi controversabil, dar în urmă oricărui discurs sau excurs în suflet, ne rămâne emoția. Ea este catalizatorul care face ca oricare nouă experiență să fie interiorizată sau, dimpotrivă, respinsă. Realitatea în care ne mișcăm ne rămâne străină atâta vreme cât încă n-am găsit un pod afectiv până la ea. Numai atunci ea devine a noastră și ne mișcăm familiar în ea.
Ca artist ești un fel custode al afectelor. Nu atât al frumosului cum pare la prima vedere, cât al întregii game de impulsuri care pot genera emoții. După mai bine de 100 de ani de “avantgarda artistică”, preocuparea pentru “frumosul” în sine, s-a subțiat sensibil. Dimpotrivă, actual, agendele artiștilor sunt îndreptate preponderent spre lărgirea patrimoniului, al căutării a mereu, mereu altor locuri și relații emozional relevante pe care încearcă să le închege formal.
“Punct de Egoism” este un proiect de expoziție care se incapantânează să rămână în tradiția antropomorfă a sculpturii de tip clasic. Limitarea la corpul uman în parametri săi anatomici e înțeleasă că o provocare înspre a cauta noi abordări și a formulă și extrage conținuturi inedite. Figura umană este tematizata ca un icon complex, sursă inepuizabilă de conotații al căror caracter molipsitor e folosit în formularea unor reflexii vis a vis de problemele cotidianului. În cele din urmă imperativele zilnice își reclamă la rândul lor forma care să le materializeze , spre a putea fi puse în mișcare dar mai ales spre a putea fi puse în stocul afectiv.
Publicul este întâmpinat de un ansamblu de figuri umane supradimensionate reprezentate în nuditatea lor. Corpul dezgolit este în sine fascinant prin încărcătura erotică , însă grație tradiției sculpturii, i se certifica totodată un statut elitar, care îl dezbară de trivialitate. Materialul din care sunt făcute sculpturile este siliconul în combinație cu pigmenți. Fidelitatea anatomică în combinație cu materialitatea vecină pielii și cărnii plus cromatica aferentă, crează de la început o senzație de neliniște sau îngrijorare. Corpurile expuse atât prin atitudini cât și compozițional trimit către un narativ care se cere a fi parcurs. Desigur, povestirea e de tip aporeic adică cu firul logic destrămat. Disjunctiv în intenția “vicleană” a prelungi popasul în față lor dînd astfel timp parcurgerii pe îndelete al unei părți cît mai mari ale câmpului emoțional.
Ce se încearcă nou în această expoziție este o mutare de accent dinspre liricul ades întâlnit în sculptură modernă spre epic. Întreprindere e un act de echilibru, nu lipsit de riscuri, potecă șerpuiește printre zone tabu: alegoria, patetismul prozaismul și alte asemenea capcane.
Recent Comments