„Coralis”, expoziție de ceramică a lui Silviu Ioan Soare, la Galeria „Metopa” din Pitești, duminică, 26 februarie 2023, ora 11,00

Recentele experimente formale ale lui Silviu Ioan Soare aduc în atenție structurile acvatice, care permit nu numai o varietate de expresii plastice, ci și o cromatică diversă, obținută cu ajutorul angobelor, glazurilor și lusterelor, conferind strălucire suprafețelor și componentelor a căror biologie stă la baza efectelor estetice ale volumelor. Proiectul „Coralis” este rezulatatul muncii de atelier a artistului din anii 2020-2023, care mai cuprinde o serie de caracatițe, preocupare vizuală mai veche, Silviu Ioan Soare fiind interesat de posibilitățile de prelucare pe care le oferă argila comună și gresiile.