Ordine și dezordine, lucruri indispensabile sau trecătoare. Pentru debutul său în România, pictorul austriac Josef Wurm propune o reflecție asupra vieții cotidiene și a lucrurilor aparent fără moarte cu care ne înconjurăm. Expoziția „Dismantling and Reassembling” va putea fi văzută în perioada 15 decembrie 2022 – 15 februarie 2023 la Diptych Art Space (str. Plantelor nr. 58, București). Vernisajul va avea loc în data de 15 decembrie, începând cu ora 18. Expoziția va putea fi vizitată pe bază de programare la numărul de telefon +40.755.637.266.
„Josef Wurm privește ansamblul ca pe un întreg în măsura în care acesta poate fi deconstruit, dezasamblat și demontat. Elementele indispensabile devin interșanjabile, evidențiind sintagma „nimic nu este de neînlocuit”. Jonglând cu fragmente ale istoriei personale, a artei și a ideilor, precum și cu elemente anatomice ale corpului uman sau corpusuri de text, cu desene de tip „doodle” și litere preluate din instrumentarul tipografic, artistul conturează narațiuni spectaculoase care, urmărite cu atenție, devoalează, de fapt, un conglomerat de microcosmosuri. Aici devin evidente chestionările cu privire la moarte, metamorfozare și inter-relaționare”, explica Lina Țărmure, curatoarea expoziției.
Josef Wurm s-a născut în 1984 în Fürstenfeld, Austria. A studiat pictură, între 1999 și 2002, în cadrul HTBLVA Ortweinschule Graz. Creează compoziții cu elemente destructurate, cu referințe variate, mergând de la istoria civilizațiilor, la elemente și obiecte din cele mai banale. În prezent, trăiește și lucrează în Styria și Viena.
„Josef Wurm transformă acele îmbinări și fire ale lumii care țin împreună reperele romantice ale întunericului și ale vieții de zi cu zi. Culori neînfricate și un calm îndrăzneț locuiesc pe pânzele în care spirite nobile și amirali sătui de nebunie, fiare îmblânzite și chipuri pierdute se transformă neîncetat. Imaginile sunt planuri înclinate, iar semnificațiile se împrăștie în fața ochilor, dar estetica rămâne. Rănile și miracolele, visele și ruinele nu pot fi deosebite unele de altele, iar Wurm pictează cele o mie de fețe din spatele măștilor, cerul și carnea umană, ca și cum ar fi același lucru. El se afundă pământean în măruntaiele frumoase ale lumii și nu ia realitatea prea în serios. Nebunia circului cu membre fine se desprinde de hârtie, memento mori nu admonestează, ci excită, figurile flămânzesc și mor de foame de lume, iar în cele din urmă privirea privitorului regăsește imaginile ca și cum ar ajunge acasă”. (Valerie Fritsch)
https://www.facebook.com/diptychartspace
Recent Comments