Ne face plăcere să anunțăm vernisajul expoziției de grup ‘Ecologies of Repair’ sâmbătă, 10 septembrie, între orele 16:00 și 20:00. Vernisajul va include un performance al Stancăi Soare, cu titlul ‘Our Daily Bread’.

„Ultimii doi ani au produs o serie de schimbări resimțite la nivel personal și societal, activând o conștiință colectivă a efectelor antropogene înrădăcinate asupra mediului înconjurător, interdependențelor socio-economice și precarității formelor de viață umane și non-umane. Aceștia au dus și la conștientizarea faptului că o stare de criză nu este doar tranzitorie, ci condiția perpetuă a socio mediului nostru, în care daunele ecologice pot fi atât predictibile, cât și inevitabile. Cum ‘trăim cu problema’ în contextul acestor paradoxuri și rețele de putere structurale ineluctabile? Ce putem învăța într-o situație de criză și în relație cu altul-decât-umanul care există în jurul nostru? (…)

Intitulată sugestiv ‘Ecologies of Repair’ (’Ecologii de reparare’), expoziția aduce împreună șapte contribuții noi ale unor artiste emergente cu interese și preocupări diverse, lucrând cu materialități organice, concepte naturalculturale sau abordări tehnice asupra unor noțiuni ca protejarea sau prezervarea. Artistele au fost invitate să gândească prin conceptul de ‘asamblaje’ al Annei Tsing – înțelese ca materiale și corpuri organice și anorganice și care se constituie reciproc în forme de coexistență multiple și deschise –, totodată îmbrățișând sau continuând o metodologie de lucru: prin orientarea către vitalitatea materialului prin cercetare de teren, sincronizarea într-un interval de timp pentru a releva coordonatele interacțiunilor umanului cu non-umanul și ancorarea observațiilor într-un peisaj specific.

Fiecare artistă și-a situat cercetarea într-un timp și spațiu specifice, abordând conceptul de peisaj în mod diferit, de la o scurgere de apă accidentală în Racoți care creează o floră site-specific, până la un bazin cu deșeuri de bauxită de lângă Delta Dunării, un sătuc agricol din județul Argeș care se alimentează din producția locală de grâu și o carieră de marmură abandonată din satul Alun; pornind și de la organisme sau materialități specifice înțelese ca micro-peisaje pentru a sugera compoziții de viață posibile.” (extras din textul curatorial)

Project co-financed by / Proiect co-finanțat de: Administration of the National Cultural Fund / Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
With the support of / Cu sprijinul: COS Corporate Office Solutions, Signify, NOA Group
Media partners / Parteneri media: igloo, Curatorial, Radio România Cultural, ArTeVezi, Revista ARTA
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Image: Anca Bucur, Corporeal Red, 2022, video still
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.