PRINT”. Matei Bejenaru. Curs practic de tehnică fotografică în atelierul artistului

Luni, 2 august 2021, începând cu ora 16.00, vă invităm la un curs practic de introducere în tehnica fotografică ce va avea loc în atelierul artistului Matei Bejenaru, la Iași.

Atelierul se adresează pasionaților de tehnici de lucru de la începutul secolului XX, având ca element central tehnica platinum palladium. Matei Bejenaru va porni de la o serie de elemente specifice (aparatul, filmul, negativul, printul, perspectiva fotografului) care vor fi corelate cu multiple tehnici de transformare a instantaneului vizual într-un instrument de documentare socială, ce ajunge să determine semnificații și valori culturale diferite.

Participarea la curs este posibilă pe bază de înscriere ([email protected]) până vineri, 30 iulie și se va face în limita locurilor disponibile (maximum 15 persoane).

Matei Bejenaru este un artist care trăiește și lucrează la Iași, unde predă fotografie și artă video la Universitatea de Arte „George Enescu”. Prin proiectele sale din ultimii ani de fotografie, video și performance, Matei Bejenaru investighează politici de reprezentare în fotografia și filmul documentar social, metode interdisciplinare de generare a proiectelor artistice hibride, care importă elemente de limbaj din alte medii precum muzica, teatrul performativ ori poezia. Este fondator și director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iași (între 1997 și 2008), este membru fondator al Asociației Vector din Iasi și a asigurat conducerea instituției în perioada (2001-2011). Între 2003 și 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iasi. Tot în aceeasi perioada a inițiat și manageriat proiectul de cultură socială cARTier, realizat împreună cu colegi din Asociația Vector. Este fondator și director al Centrului de Fotografie Contemporană din Iași (2015) ce organizează Bienala de Fotografie Contemporană Camera Plus.

Atelierul marchează finalul expoziției „PRINT” la Iași, care a fost deschisă spre vizitare la Galeria Artep (Șoseaua Sărărie, nr. 15, Iași) în perioada 17 iunie – 31 iulie 2021.

Expoziția „PRINT” și dezbaterile în jurul fotografiei artistice care vor fi organizate în perioada 17 iunie – 31 iulie 2021 la Galeria Artep, dar și ulterior în țară, sunt parte integrantă din proiectul „Modernități multiple: demers de cercetare artistică asupra mediului fotografic”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și inițiat de Asociația Galeria Artep.

Organizator: Asociația Galeria Artep

Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Galeria Artep, Asociația Culturală Contrasens, SwitchLab

Parteneri media: TVR Iași, Revista Timpul

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact Asociația Galeria ARTEP:

Șoseaua Sărărie, nr. 15

e-mail: [email protected]

telefon: 0745.115.080

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.