Q&A Ima de Hillerin, Ana Opriș, Livia Jelea

Cele trei ilustratoare ale cărții „Mami? Da, dragoste” de Antoaneta Opriș

1.   De ce și cum ai ales ce poveste să ilustrezi?

Ima de Hillerin

Cum am ales

Poveştile Antoanetei sînt extrem de vizuale. Când le-am citit, le-am și văzut! Erau deja desenate, eu n-am făcut decât să le aştern pe hârtie. Ele m-au ales!

De ce am ales

Sunt poveşti pline de sensibilitate, fantezie și umor, care mi-au provocat adevărate crize de râs, mi s-a întâmplat realmente sa pufnesc singură! Am descoperit fiecare dialog cu încântare! Suspansul e menținut de la prima la ultima pagină, fiecare replică a celor 3 copii fiind o adevărată surpriză. De aceea mi s-a părut și foarte potrivit sa fim 3 ilustratoare, diferența de stil surprinzând cititorul de la o poveste la alta.

Ana Opriș

Eu sunt sora autoarei și mătușa copiilor din carte. Nu sunt illustrator, dar mă relaxez uneori desenând chestii simple, iar nepoților le plac desenele mele. Acum câțiva ani de Crăciun am făcut câte un desen pentru fiecare dintre ei. Planete, astronauți și copii cu stele în par. Când mi-a spus Antoaneta prima dată că vrea să publice dialogurile ei cu copiii, avea deja în minte să folosească desenele mele ca ilustrație. Dar aveam în total doar 3 desene, așa că m-a rugat să mai fac câteva. Poveștile le știam deja, la multe dintre ele am fost de față, așa că am ales să nu desenez pentru o poveste anume, ci doar să desenez gândindu-mă la nepoții mei.

Livia Jelea

Le-am ales pe acelea pe care le-am putut vizualiza imediat. Spre exemplu, partea în care pe Timon îl caută la purici, după ce m-am oprit din râs, mi-a fost foarte clar că vreau să desenez un purice care este cu mândrie plimbat prin oraș, ca un simbol al rezistenței :). În principiu, am desenat prima imagine care mi-a venit în minte după ce am citit pasajele din carte.

 

2) Cum ai rezonat cu mama din carte?

 

Ima de Hillerin

De Antoaneta mamă auzisem demult; câteva detalii despre activitățile lui Iacob la 1 an, la Breaza, au fost edificatoare. De atunci, și astăzi în continuare, am față de ea un respect deosebit, dublat de stupefacție și un pic de invidie! E o sursă de inspirație infinită și acum mă bucur că pot s-o „citesc”! Libertatea aproape fără limite dată copiiilor, dublată însă de noțiunea de respect față de ceilalți, e ceva extrem de rar întâlnit.

Ana Opriș

A fost genial pentru mine să îmi descopăr sora în ipostaza de mama, de 14 ani încoace. Suntem foarte apropiate ca surori, dar destul de diferite ca personalitate. Ea e relaxată și face totul să pară totul ușor, iar crescutul copiilor nu a făcut  excepție. Sunt mândră de mama din carte și din afară ei, dar aș minți să spun că mă identific perfect cu ea în orice situație. Când mergem în parc cu copiii eu sunt mătușa stresată care vede pericole la tot pasul.

Livia Jelea

Neavând copii, mi-e greu să răspund la această întrebare. Dacă ar fi să fiu total sinceră, mă sperie puțin copiii, nu știu să interacționez cu ei. Am învățat însă din cartea Antoanetei că umorul și iubirea sunt cheia.

3) Cum a rezonat copilul din tine cu copiii din carte?

Ima de Hillerin

Copilul din mine a fost încântat de faptul că, copiilor din carte nu le place şcoala, pentru că în afară de cele 2 şcoli de desen unde am fost fericită și în elementul meu (Lucaci, de arte plastice la Bucureşti, și Estienne la Paris, de artă și industrie a cărții) eu am detestat şcoala. Am admirat compasiunea și surprinzătoarea maturitate a celor 3 copii, autenticitatea simțămintelor și a judecății, care de obicei se pierde o dată cu „adaptarea socială”. Sunt sigur ecoul educației și exemplului dat. M-au încântat simplitatea, luciditatea, bunul-simț și înțelepciunea cu care reacționează sistematic. Sunt atenți la detalii, aud și văd! M-am  bucurat să-i descopăr la infinit, găsindu-i mereu acolo unde nu-i aşteptam!

PS : și nici eu n-am televizor!

Ana Opriș

În carte și în viața noastră de zi cu zi, acești copii mi se par desăvârșiți. Poate sunt subiectivă, clar. Și poate tocmai pentru că îmi amintesc foarte mult de copilăria mea și de cum eram și eu la vârsta lor.

Livia Jelea

Cred că cel mai mult am rezonat cu această dorință permanentă de independență, deși copil, vrei să fii tratat ca un adult, cu o identitate separată de cea a părintelui. Asta apreciez foarte mult la Antoaneta și modul ei de a interacționa cu copiii, deși sunt foarte apropiați, fiecare are o personalitate și un mod diferit de a vedea viața.

Cartea „Mami? Da, dragoste!” de Antoaneta Opriș poate fi găsită aici.