Comunicat de presă

Asociaţia Acasă la Hundorf lansează în 2020 ediția a IV-a a Şcolii de-Acasă (Hundorf), un program de rezidenţe artistice şi întâlniri formatoare destinat tinerilor artişti aflaţi la început de carieră. Programul se concentrează asupra libertății de creație și procesului creativ al artistului în comunitate. Oferim timp și spațiu artiștilor pentru a-și identifica şi întări individualitatea și facilităm întâlniri și conexiuni între aceștia și comunitatea-gazdă.

Rezidenţele şi întregul proiect sunt destinate artiștilor cu vârsta până în 35 de ani.

Suntem deschiși propunerilor artiștilor din toate mediile artistice, inclusiv celor ce explorează limitele dintre acestea și alte domenii. Acceptăm și propunerile colectivelor artistice, cu mențiunea că acestea pot avea maximum 4 membri (capacitatea maximă a casei din Hundorf).

Proiectul nu are o temă impusă, ci fiecare dintre artiștii selectați își va organiza perioada de rezidență așa cum consideră. Încurajăm propunerile de proiecte ce includ acțiuni îndreptate spre comunitate, de exemplu: prezentare work-in-progress, atelier, cercetare artistică împreună cu membri ai comunității, intervenții artistice în spațiul public etc. Pornind de la nucleul conceptual al proiectului “Acasă – oameni, locuri, întâmplări”, ne dorim ca rezidența să rezulte în întâlnirea lui Acasă al fiecăruia dintre noi — al meu, al ei, al nostru — cu Acasă din Hundorf. Pentru noi, Acasă înseamnă locul unde te retragi în tihnă pentru a chibzui, pentru a (te) căuta, pentru a te pregăti să ieși în lume. Acasă este locul de libertate maximă, spațiul perfect pentru joacă și experiment. Nu în ultimul rând, Acasă este locul de întâlnire dintre generații, unde ne cunoaștem și putem discuta liber. În continuare, suntem deschiși viziunilor și propunerilor voastre!

Vor și selectați pentru a participa la proiect un număr de 16 artiști. Proiectul include o

rezidență de 2 săptămâni la Hundorf (în perioada iunie-august), participarea la Colonia Artiștilor și realizarea colectivă a unei expoziții în comunitate cu ajutorul mentorilor (27-31 august sau 4-7 septembrie) și participarea la două expoziții de grup în spații culturale din Mediaș (septembrie) și București (octombrie/noiembrie).

Termenul până la care se pot depune aplicaţiile: 29 martie, inclusiv. Lista finală de artiști participanți va fi anunțată public pe 20 aprilie. Formularul de înscriere îl găsiți pe site-ul nostru www.acasalahundorf.ro

Ce oferim:

– Libertate de creaţie. Posibilitatea ca artiștii să se concentreze pe propriul demers creator într-un program pe care fiecare şi-l croieşte singur.

– Rezidenţă artistică într-un spaţiu rural, departe de forfota şi stresul citadin, într-un mediu prietenos şi cald. Spaţiul de rezidenţă include: patru dormitoare, bucătărie, baie, spaţii de lucru.

– Conexiuni cu comunitatea. Fiind la a IV-a ediție a proiectului, echipa a dezvoltat până acum legături puternice cu comunitatea, pe care ne dorim să o activăm odată cu dezvoltarea proiectelor participanților.

– Mentorat și lucru împreună cu profesioniști din industrie pe durata Coloniei Artiştilor.

– Promovare şi susţinere prin catalogul Şcolii şi evenimentele publice din regiune şi din Bucureşti

– Un grant de 900 lei per artist ce acoperă cheltuielile pe durata rezidenței și transportul. Pentru cheltuielile suplimentare de transport, vom discuta pe rând cu fiecare dintre artiștii selectați.

Ce ne dorim:

– Grijă faţă de casa din Hundorf (patrimoniu rural din secolul XIX, cu istorie vie şi prezența unor obiecte și amintiri aparținând mai multor generații)

– O muncă dedicată, folosirea timpului de rezidenţă în vederea realizării şi prezentării lucrărilor – Participarea tinerilor artişti la minimum cele două săptămâni de rezidență și la Colonia Artiștilor. Participarea la evenimentele din Mediaș și București este recomandată, însă opțională. Încurajăm și susținem implicarea activă a artiștilor în pregătirea tuturor evenimentelor publice.

Câteva date despre localitate:

– Hundorf este numele vechi al satului Viişoara din judeţul Mureş.

– Localitatea, atestată documentar în anul 1376, se află între Sighişoara şi Mediaş, lângă oraşul armenesc Dumbrăveni (10 km. distanţă – Acces: cu trenul până la Dumbrăveni, cu maşina (E60 & DN1 & DJ 142C), calitatea drumurilor fiind foarte bună.

Pentru detalii şi întrebări ne găsiți oricând [email protected]

Mai multe informații despre noi și detaliile edițiilor anterioare pe site-ul

acasalahundorf.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.