Casa de Licitații Vikart este cea mai nouă instituție de gen din România în cadrul căreia se vor tranzacționa lucrări de artă modernă, contemporană.

Provocările sunt mari, dar nici ambițiile noastre nu sunt mai prejos: ne dorim să redăm artei românești contemporane locul ce i se cuvine în circuitul celei europene și mondiale, să reamintim umanității că arta modernă are un părinte tutelar român – Constantin Brâncuși, să readucem în memorie faptul că mișcarea dadaistă, avangardismul au fost, așa cum se spune, „o afacere” românească înainte de a deveni una a artei mondiale!

Sunt încă multe rațiuni care ne fac să ne dorim succesul.

Expozițiile, simpozioanele și licitațiile care se vor desfășura la sediul din București, str. Luigi Cazzavillan, nr. 12 și în alte locuri pe care le vom anunța din vreme, vor purta amprenta dedicării noastre față de arta contemporană, și vor fi orchestrate sub bagheta magică a celor mai avizați critici, curatori și experți.

Ne dorim să punem în lumina reflectoarelor lucrări contemporane consacrate, dar și să promovăm tinerii creatori, care bat la porțile afirmării și care surprind prin stil, talent, viziune.

Licițația CLASICII ARTEI CONTEMPORANE
https://vikart.ro/licitatii/
Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 11:00
Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei nr. 63-81, București

Program vizitare expoziție:
02 – 12 decembrie 2019 / 11:00 – 20:00
sediul Vikart, Str. Luigi Cazzavillan Nr. 12, Sector 1, București

Vineri 13 decembrie 2019 / 12:00 – 21:00
Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei nr. 63-81, București

Sâmbătă 14 decembrie 2019 / / 09:00 – 11:00
Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei nr. 63-81, București

www.vikart.ro
[email protected]

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.