Mihai Sârbulescu – “Autoportret” – Galeriile Karo
Motto: “Nu faţa mă preocupă, ci suprafaţa. Adică nu atât chipul meu, cât planul hârtiei. Cineva îmi traduce gândul: La surface de la face. Nu-mi convine. Sună prea franţuzeşte, prea fin auzului meu de sălbatic. Să mâzgălesc, să pătez, să maculez. Ucid doi iepuri dintr-o singură lovitură: şi faţa, şi suprafaţa.” Mihai Sârbulescu
Joi, 28 noiembrie 2019, începând cu ora 17, la Galeriile Karo din strada Oituz nr.45 Bacău, va avea loc vernisajul expoziţiei Mihai Sârbulescu: Autoportret.
“Compusă din două părţi distincte aceasta acoperă doi ani din viaţa pictorului: 1975 şi 2019. Primul reprezintă o perioadă a începutului activitâţii artistice, elev fiind la liceul “Nicolae Tonitza” din Bucureşti el realizează o serie de gravuri din care s-au mai pastrat în colecţia sa un număr de 18 lucrări, doar una expusă până acum. Chiar dacă în anumite cazuri câte două sau trei sunt exemplare din acelaşi tiraj, am hotărât să le prezentăm pe toate împreună pentru o mai corectă cuprindere. Deşi asemănătoare sunt şi diferite în acelaşi timp. Al doilea (noiembrie 2018-noiembrie 2019 când se închide seria) arată o cu totul altă faţetă, complet schimbată, preocuparea se mută înspre trăirea interioară cu toate frământările sale, pictura ajunge aproape un ritual de autovindecare. Nu se mai urmăreşte asemănarea fizică, exterioară, aceasta nu are cum avea importanţă din moment ce nu poate fi decât efemeră. Accentul se pune pe gest, mişcare din încheietura mâinii, pe starea de linişte sau de angoasă. Autoportretul nu se mai face privind în oglindă, ea oricum nu reuşeşte decât să înşele, să ducă pe cărări false. Penelul devine redundant, se va utiliza doar cuţitul de paletă ce va întinde divizionist petele mici de culoare pe suprafaţa albă a hârtiei volante. Inevitabil va rezulta o pictură expresionistă care nu poate fi înţeleasă cu adevărat decât grupată pe albul peretelui în seriile existente de 36, 24, 12, 6 exemplare. Evident că este vorba aici şi de un calcul, punere în scenă, căutare a soluţiei cele mai bune, folosirea spaţiului pentru atingerea unui rezultat corespunzător. Impact maxim. Nu neapărat asupra privitorului care va trece întâmplător prin galerie ci mai ales ca ecou,rezonanţă profundă. Reverberaţiile grave întoarse precis chiar acolo de unde au plecat: în inima şi mintea autorului. ” Constantin Ţînteanu
 
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.