Piliuță 90
vernisaj: joi, 3 octombrie, orele 19:00
deschis la NAG #13
3-16 octombrie 2019
curator: Adina Rențea

Rotenberg- Uzunov Art Gallery
str. Constantin Esarcu, nr1

Piliuță 90

Constantin Piliuţă – pictorul care a reuşit să zămislească tabloul înainte de a atinge pânza

Dintotdeauna, arta s-a hrănit din umanitate, suferinţă, nostalgie, o neobişnuită curiozitate, nelecuită fantezie, entuziastm clocotitor şi deprimare profundă, zbucium, zâmbet şi lumină, sarcasm şi autoironie. O universală inclinaţie pentru inteligenţă şi profunzime sufletească.

”Arta nu are nevoie de vocale sau consoane; e bună sau nu e bună, e după sufletul tău sau nu. Meseria de artist se gândeşte mereu; la fiecare vârstă te apropii de ea într-un alt mod, pentru că misiunea artistului, a pictorului în mod special, este aceea de a intra în casele oamenilor şi de a-i învăţa cum să trăiască în spiritul bucuriei culorilor, atunci când se află în faţa unui tablou. ”Sunt gândurile marelui pictor, împărtăşite publicului într-o nouă expoziţie de pictură şi desen, marca Rotenberg-Uzunov, deschisă în perioada 3-16 octombrie, la Galeria cu acelaşi nume.
Pentru o mai bună dreptate a istoriei timpului şi memoriei oamenilor, expoziţia Piliuţă 90 este dedicată neuitării scurgerii celor 90 de ani la naşterea unui artist singular, ”marcat de un spirit mereu deschis, care a pus pe pânză tot ce a avut de spus în plan artistic şi a scris cu un extraordinar simţ literar, în nemuritoarele sale caiete de gânduri, despre viaţa şi sufletul său”. (Marius Tiţa-critic de artă).

Vor fi expuse, unele în premieră, din colecţia familiei și cea a domnului Eduard Uzunov.

Fie că sunt uleiuri sau desene, adunate în vârful peniţei, al creionului sau al cărbunelui, expresia chipului, gestica trupului, firea personajelor din operele expuse reprezintă martorii unui experiment artistic figurativ, care îşi găseşte resursele expresivităţii în propria sa metamorfoză.
Înţelese ca modalităţi tradiţionale de exprimare, atât pictura cât si desenul, concentreză în simbolistica lor, forţa de expansiune a culorii, demonstrând, încă o dată, dacă mai era nevoie, acuitatea unui spririt artistic care contemplă natura umană, recompunând-o apoi cu cele mai simple linii şi tuşe. Si, astfel, prin simplitatea lor, acestea devin capabile să redea profunzimile psihicului personajelor! Artistul ştie că un detaliu în plus pe foaie ar concentra interesul privitorului către „forme”, or ceea ce vrea el să exprime este „fondul”. În arta lui, culorile nu acceptă decât combinaţii necomplicate, adeseori contrase într-o singură gamă cromatică, dominată de o…nonculoare: albul, care pe Piliuţă îl fascinează, conferindu-i dimensiunea gândului liber.

Excelent desenator, Piliuţă a dobândit de-a lungul timpului o ştiinţă a valorizării acestuia, individualizându-l şi în compoziţia picturală. Personajele desenelor din expoziţie, surprinse în ipostaze amicale, în jurul unui pahar, sunt trasate în linii suple, spontan, fără grija unor compromisuri. Portetele sunt analizate critic, cu vădite intentii sociale şi psihologice.

Elev al marelui colorist, Alexandru Ciucurencu, Piliuţă a pus în culoarea picturilor sale o ştiinţă cromatică extraordinară, a pictat alb pe alb, a pătruns în sufletul uman cu îndrăzneala de a-i găsi mereu expresia adecvată şi de a folosi mijloacele tehnice cele mai proprii artei preferate de el, cu o frământare şi pasiune, neegalate decât de inteligenţă şi gust.
Într-un interviu realizat în atelierul său, Constantin Piliuţă declara că “operele dintr-o expozitie trebuie să aducă întotdeauna ceva nou; în primul rând, să deschidă un drum spre dialog între artist şi public, pentru că asta-i frumuseţea unei expoziţii: s-o descoperi tu, ca pictor, prin ochii celor care vin să-ţi vadă lucrările”.

Un deziderat care devine realitate prin deschiderea expoziţiei Piliuţă 90, eveniment dedicat unui artist a cărei maiestrie artistică s-a dovedit aceeaşi şi în arta detaliului şi în tehnica compoziţiei, dar şi în elementele de cromatică şi cele de expresivitate!
Adina Rențea

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.