de Călin HENTEA
Pentru mulți Iordania este un ținut mitic, cvasi-necunoscut. A fi diplomat într-o astfel de țară este neîndoielnic nu doar o provocare profesională, ci și o aventură de cunoaștere, o experiență culturală intensă.
„Iordania este o țară verde, timp de două luni, în fâșia îngustă de podiș vecină cu Marea Moartă și Valea Iordanului. La est este deșertul de bazalt, întunecat și colțuros, presărat cu cratere vulcanice ancestrale, cu movile de lavă vulcanică încremenită în forme drepte. La sud este deșertul Wadi Rum, Valea Lunii, prin care trece drumul către Mecca, unde beduinii aprind seara focuri din lemnul tare de salcâm pitic, beau ceai dulce și numără stelele. Și mai spre sud, la Aqaba, oraș asezat pe ruinele avanpostului roman Ayla, se întâlnesc drumurile Asiei și Africii, iar seara, pe perdeaua roșcată a asfințitului, schiază avioane de linie care survolează Muntele Sinai. Tot în Iordania mai e și Petra, orașul rosu, unde civilizațiile s-au așezat una peste alta, iar cutremurele le-au înfrățit violent, predându-le pustiului, pentru a fi descoperite mii de ani mai târziu.” Astfel descrie colonelul Laurențiu Sfinteș (acum în rezervă) Regatul Hashemit al Iordaniei, unde a trăit pe timpul a patru ani de atașatură militară.
Istoric în formația sa de bază, dar având o istețime jurnalistică și un talent literar, dovedite ani de-a rândul în redacția televiziunii militare „Pro Patria”, Laurențiu Sfinteș a simțit nevoia acestei expoziții fotografice mai mult ca o datorie față de această „țară nu foarte prietenoasă cu natura, reciproca fiind și mai valabilă, construită mai mult prin voință decât prin istorie”, o țară ai căror „oameni sunt speciali, iar culorile pustiului fac minuni în obiectivele aparatelor de fotografiat”.
Între 2 și 13 mai 2019, în sala Rondă a Cercului Militar Național, cu intrarea dinspre bulevardul Elisabeta, cu sprijinul Bibliotecii Militare Naționale, a Societății Scriitorilor Militari, a Ambasadei Iordaniei și Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Laurențiu Sfinteș expune „un ținut prietenos fotografiei, pe care am exersat-o timp de patru ani, fără a fi un profesionist, doar din dorința de a lua acasă, în România, imaginea personală a acestor locuri.”
Vernisajul expoziției este vineri 3 mai 2019, orele 14.00.

Recent Comments