Borderline Art Space organizează, în perioada 15 aprilie – 30 mai 2019, expoziția de fotografie „Ficțiune și personajel vieții” a artistei Roxana Savin. Vernisajul expoziției curatoriate de Sona Stepanyan (Armenia) are loc luni, 15 aprilie, de la ora 18.00 la Borderline Art Space (str. Belvedere nr. 18).

Lucrând cu mediul fotografiei artistice, Roxana Savin creează narațiuni în care elementele interacționează și formează relații complexe, adesea ireale. Prima expoziție a artistei în România prezintă lucrări din ultimele sale trei proiecte, fuzionate într-o unica declarație metaficțională în care artista invită privitorul într-o călătorie dincolo de peisajul natural, unde palpabilul coexistă cu intangibilul, iar percepția timpului este suspendată. Inspirat de eseurile scriitorului american William H. Gass, titlul expoziției evocă întrebările interpretării realității, percepției prezentului, precum și relații între actori în procesele lumii artei globale.

Ficțiune și personajele vieții se deschide cu imagini din seriile Stillness (ro. Nemișcare) și Dark Matter (ro. Materie neagră), peisaje vaste, pure, lipsite de orice semn al prezenței umane, care sunt reduse la elementele fundamentale ale compoziției: linie, culoare și lumină. Aceste imagini minimaliste provoacă experiențe vizuale și senzoriale echilibrate și în același timp ambigue, deschizând privitorului o oportunitate către meditație estetică și imersiune. Imaginile necesită și reprezintă o privire persistentă, considerând multitudinea de reprezentări, dar și datorită densității lor, acumulării de straturi fine, translucente, de tonalități diferite de alb și negru. Linia de separare fragilă, ca de orizont, trece direct prin imagine, dintr-o margine într-alta, construind dramaturgia expoziției și traseul privitorului prin spațiul galeriei.

În Reverie (en. Daydream), natura se transformă într-o narațiune ambiantă fantezistă a eroului, probabil autorul, care se întoarce în orașul copilăriei. Într-o aventură fantastică și luminescentă, peisajul păstrează misterele în spatele aparențelor. Noi interpretări sunt atribuite lucrurilor obișnuite. Senzația de timp și loc dispare complet, provocând o regândire a obiceiurilor de citire a imaginilor, gesturilor și situațiilor.

Roxana Savin, născută în 1978 în Iași, România, trăiește și lucrează în Moscova, Rusia. Licențiată a Fine Art School of Photography din Moscova (2018), Savin urmează cursurile Masterului în Fotografie de la Falmouth University (MB). Practica ei artistică abordează teme variate precum identitatea, mediul natural și urban și relația lor cu oamenii, de multe ori regândind perioada post-comunistă, manifestată adesea prin obiecte abandonate și uitate.

Expoziție realizată în cadrul programului curatorial: „Peisaje improbabile”. Organizator: Asociația Culturală AltIași. Proiect sprijinit financiar de Administrația Fondului Cultural Național, Institutul Cultural Român. Sponsori: Gramma Winery, Cuptorul Moldovencei. Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, Modernism.ro

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/635924433500401/