Muzeul Național al Literaturii Române va găzdui expoziția intitulată “Cuvinte uitate/Mots oubliés” a artistului Claude Cojocaru. Vernisajul va avea loc vineri, 7 decembrie 2018, de la ora 18.30 la sediul din Calea Griviței, nr. 64-66, Sector 1 București.

Text: Pavel Șușară

“Arta lui Claude Cojocaru, care îmbracă multiple forme de manifestare și coduri de comunicare de o mare diversitate, nu poate fi înțeleasă decât într-un mod cu totul superficial dacă unghiul de receptare nu este supus el însuși unei modificări profunde. De o mobilitate surprinzătoare a limbajului, stăpânind o multitudine de tehnici și lipsit de orice prejudecată în abordarea materialelor, artistul se situează deliberat în afara oricărei convenții de gen și a oricărui stereotip de reprezentare. Cine caută tabloul, sculptura sau orice altă formă prestabilită în creațiile sale, ori va încerca lecturi plastice în idiomuri consacrate și inteligibile, va trăi o iremediabilă deziluzie pentru motivul banal că, oricâtă expresivitate intrinsecă și putere de seducție ar avea construcțiile sale vizuale, acestea nu sunt lizibile doar ca simple produse destinate sălii de expoziție sau spațiului muzeal. Dacă în primă instanță creația lui Claude Cojocaru transcende genurile artistice, în profunzimea ei aceasta suprimă granițele dintre cele două modalități majore de cunoaștere – cea asociată cercetării științifice și cea care privește creația artistică.

O abordare analitică a realului prin descompunerea lui până la particula elementară, până la semnul grafic decontextualizat, dar gata pregătit pentru a genera o altă sintaxă și o nouă infuzie de sens, alunecă, pe nesimțite, într-o complicată cercetare a spațiului din perspectiva celor mai curajoase ipoteze ale fizicii teoretice. De la curbura einsteiniană a spațiului-timp, la energia fără masa din teoria corzilor sau la structurile spațiale care au depășit demult limitarea empirică a celor trei dimensiuni, și până la resuscitarea memoriei fondatoare, a aceleia care camuflează literele tainice ale unui alfabet uitat, nu este nici măcar un pas, ci, pur și simplu, se constată o echivalență, iar sursa intelectuală, spirituală și etică a acestei cercetări este tocmai expresia artistică înțeleasă nu doar ca un factor unificator, ci, pur și simplu, ca un gen proxim constitutiv. Specificul artei lui Claude Cojocaru nu stă, în concluzie, în expresivitatea ei optică, în ritmurile ei geomterice, în rigoarea ei serialistă, experiențe particulare la îndemâna multor artiști, ci în capacitatea ei unificatoare, în resursa ei infinită de a fi simultan o cercetare în macro, a Universului în expansiune, și o submersie în micro, în infinitatea lui cuantică.”