Cartierul Creativ hub+store își deschide porțile în perioada Romanian Design Week (18-27 mai) și va prezenta o selecție de produse de design curatoriate, care s-au remarcat de-a lungul ultimilor ani prin fezabilitate și succes pe piață: de la obiecte de mic mobilier, decorațiuni, cărți, accesorii, bijuterii până la postere, papetărie și produse pentru copii, magazinul va expune și va promova peste 50 de designeri și artiști.

Cartierul Creativ hub+store este un prim demers realizat de Cartierul Creativ în parteneriat cu Startarium, ce își propune să contribuie la dezvoltarea produselor locale și a antreprenoriatului creativ, din convingerea că acesta este un instrument valoros de dezvoltare economică, dar și comunitară și socială.

Dezvoltat împreună cu Startarium, spațiul de tipul pop-up va fi activ timp de 10 zile și își propune să aducă împreună oameni, rețele, comunități, promovând o selecție de prezențe și de activități ce au devenit exemple de bună-practică în domeniul creativ.

Situat pe Calea Victoriei, o stradă cu istorie în materie de comerț, Cartierul Creativ hub+store va aduce laolaltă design contemporan, inițiative antreprenoriale curajoase și proiecte multidisciplinare aflate la interesecția dintre domenii. Scopul spațiului este de a susține antreprenoriatul creativ prin promovarea produselor pe care acesta le generează, dar și încurajarea consumului de proiecte creative la nivel local, contribuind astfel la dezvoltarea industriei.

În acest sens, se va organiza și o serie de evenimente “Meet and greet”, care vor introduce designerii într-un dialog cu producători, distribuitori sau alți stakeholderi pentru antreprenorii creativi din România.

De asemenea, spațiul de la Victoria 46 va fi, pe toată perioada, gazda unui program dedicat industriilor creative și tinerilor antreprenori, ce va cuprinde conferințe, întâlniri și workshop-uri organizate în parteneriat cu instituții și branduri ce împărtășesc aceleași valori cu cele ale Cartierului Creativ.

Progamul de expoziții și activități explorează teme diverse, de la evoluția designerului-antreprenor și a creativilor multi-talentați, până la evoluția designului sustenabil, și include studii de caz ce prezintă exemple de proiecte care au reușit să folosească creativitatea și instrumentele specifice designului în scopul dezvoltării urbane și sociale.

 

Ce puteți vizita la Victoria 46 in perioada 18-27 mai

SWEDISH FASHION AND DESIGN STORIES
Ambasada Suediei la București

Ambasada Suediei la București, în parteneriat cu Institutul Suedez, prezintă expoziția de imagine și text Swedish Fashion and Design Stories, esența scenei suedeze de design din ultimii 15 ani. În cadrul ei sunt prezentați designeri deschizători de drum și reprezentanți ai generației de designeri tineri care duc mai departe povestea artei, a măiestriei și a conștiinței sociale.

 

EXPOZIȚIA INDUSTRIELL
IKEA

Conceptul expoziției este „Realizat manual-Produs în Masă” – un exemplu de colaborare și un mod de lucru cu totul nou pentru IKEA, care a dus la o colecție complet neașteptată. Creată în colaborare cu designerul olandez Piet Hein Eek, colecția INDUSTRIELL explorează imperfecțiunea și păstrarea amprentei umane într-un produs. Acesta este farmecul INDUSTRIELL: chiar dacă este produsă în masă, fiecare obiect este imperfect și unic.

 

SHOWCASE DE GRAPHIC DESIGN
EPSON

Epson va prezenta un showcase de grafică pe tricouri și va promova trei tineri designeri români, câștigători ai competiției de ilustrație organizată în luna martie. În zilele de 19 și 20 mai vor avea loc demonstrații de printare cu cea mai nouă imprimantă pe textile direct-to-garment.

Programul complet al evenimentelor din Cartierul Creativ hub+store este disponibil pe institute.ro și în aplicația THE INSTITUTE.

 

Cartierul Creativ este un proiect The Institute, care își propune să fructifice energiile și potențialul antreprenorial și de dezvoltare urbană al industriilor creative, un conglomerat al energiilor creative din comunitate/nod al comunităților creative suprapus unui spațiu care are deja și istoria, și infrastructura necesare catalizării și accelerării motoarelor ecosistemului cultural și creativ.

 

Startarium este cea mai complexă platformă online pentru susținerea și educarea antreprenorilor și startup-urilor, lansată în 2016. Conținutul este structurat în mai multe module funcționale – instrumente de business, cursuri online, interviuri cu antreprenori români, platformă de crowdfunding, mentorat, networking și pitching. De la lansare, Startarium a adunat o comunitate de peste 16.800 de membri și 80 de mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit, a publicat peste 190 de materiale și a deschis accesul la peste 350.000 EUR în finanțări pentru startup-uri.

 

Startarium.ro este o inițiativă Impact Hub și ING
startarium.ro

PROGRAM

STARTARIUM x CARTIERUL CREATIV MEETING SPACE

Cartierul Creativ Hub+Store // Calea Victoriei 46

 

Sâmbătă 19 mai // 12.00-13.00 // Acces doar pe bază de invitație

PRESS MEETING CARTIERUL CREATIV

 

Duminică 20 mai // 11.00 // Acces liber

DESIGNER TALK – Anna Blomquist: COURAJ (K-OURAGE) ȘI MODĂ

Ambasada Suediei la București, în parteneriat cu Institutul Suedez

K-OURAGE este un nou brand din Stockholm care pune accent pe modul în care putem face modă, luând în același timp atitudine în privința egalității la toate nivelurile: gen, etnie, clasă socială, religie. Aducând în discuție perspectiva societății asupra frumuseții și aspectului, K-OURAGE este de părere că lumea modei trebuie să ia atitudine, să conteste și să-și apere valorile.

 

Luni 21 mai // 17.00-20.00 // Acces doar pe bază de invitație

DESIGNERS MEET & GREET PRODUCERS

The Institute & Startarium

O întâlnire informală între producători și designeri, menită să încurajeze colaborarea între aceștia, precum și să asigure un prim demers de a crește industriile creative printr-o mai bună comunicare între entitățile implicate în acestea.

 

Marți 22 mai // 10.00 // Acces doar pe bază de invitație

WORKSHOP PRINTING TEXTILES

EPSON

 

Marți 22 mai // 16.30

LANSAREA BIENALEI NAȚIONALE DE ARHITECTURĂ – ROMÂNIA 2018, EDIȚIA A 13-A

Uniunea Arhitecților din România

Tema ediției: 100 de ani de arhitectură in România

 

Marți 22 mai // 18.00 // Acces doar pe bază de înscriere

CONFERINȚĂ – CUM SE POATE ACCESA FINANȚAREA EUROPA CREATIVĂ

Biroul Europa Creativă

Evenimentul va fi o sesiune de informare cu format interactiv ce va prezenta succint programul Europa Creativă, apoi linia de finanțare dedicată proiectelor culturale de cooperare europeană, inclusiv exemple de proiecte finanțate de interes pentru profesioniștii din design și arhitectură.

 

Joi 24 mai // 10.00 // Acces doar pe bază de înscriere

Startarium Business Bootcamp | De la creator la antreprenor

Startarium

Învață cum să îți aduci pasiunea mai aproape de o afacere sustenabilă! Startarium, Impact Hub si ING ți-au pregătit o doză concentrată de business know-how in completarea inspirației câștigate la Romanian Design Week; te așteaptă trei sesiuni de discuții și workshop-uri aplicate, în care antreprenori și consultanți cu experiență îți vor vorbi despre marketing, pricing, crowdfunding și alte metode de supraviețuire în industria creativă.

 

Joi 24 mai // 18.30 // Acces liber

CONFERINȚĂ SUSTAINABLE FASHION  – ESTE VERDELE CULOAREA VIITORULUI?

Participanți panel: Lena Marie Jensen (Smart Textiles), Agnieska  Knera (H&M), Silvia Cristescu (Glamour)

Moderator: Ana Morodan

Ambasada Suediei, în parteneriat cu H&M

Vrei să afli cum se transformă industria modei în industrie verde? Care sunt cele mai mari provocări în furnizarea de haine sustenabile și cum reușește industria să dezvolte tehnologii și să-și schimbe abordarea  pentru a satisface așteptările consumatorilor?  Întâlnește-i pe experții noștri și alătură-te discuției!

 

Vineri 25 mai // 11.00 // Acces liber

PREZENTARE LENA MARIE JENSEN //  INSTITUTUTUL SMART TEXTILES – FORȚA DIN SPATELE INOVAȚIEI SUSTENABILE A MATERIALELOR TEXTILE

Ambasada Suediei la București, în parteneriat cu Institutul Suedez

Industria textilelor și a modei se confruntă cu o schimbare a paradigmei. Sunt câteva provocări care influențează dezvoltarea în viitor a industriei textilelor și a modei. Lena-Marie Jensen prezintă modul în care Institutul Smart Textiles lucrează cu inovația sustenabilă în domeniul materialelor textile.

 

Sâmbătă 26 mai // 11.00-14.00 // Acces doar pe bază de înscriere

ATELIER DE UPCYCLING

H&M România

Încă mai ești îndrăgostit de geaca ta din denim? Păstreaz-o în șifonier cât mai mult timp cu un mic truc de stilizare! Vino la atelierul nostru de upcycling și dă viață nouă hainelor tale. Adu-ți hainele și noi te vom ajuta să le adaugi un plus de stil cu câteva petice cool și puțin ajutor din partea stilistului nostru.

 

Sâmbătă 26 mai // 17.00 // Acces doar pe bază de invitație

DESIGNERS MEET&GREET BUYERS

The Institute & Startarium

O întâlnire între designeri și distribuitori sau alți stakeholderi care îi pot ajuta pe aceștia să înțeleagă mai bine cum trebuie să se poziționeze, să își facă o strategie de pricing sau să ajungă pe rafturile magazinelor pe care le admiră.

Pentru informații despre invitații și înscrieri la evenimente: [email protected]