30 martie – 20 aprilie 2018, Galeria Nano, Centrul de Interes

Intr-o societate care promovează tot mai entuziast extrovertirea maximă, momentele de introspecţie devin o resursă tot mai rară şi preţioasă. Sculpturile Axeniei Roşca par să parcurgă în paralel un drum mai complex, alternând între etape de retragere în abstract, care insistă mai mult pe fantezia unor lumi insulare, şi reveniri progresive spre contactul cu cei din jur şi cu realitatea, prin intermediul unei întoarceri la figuraţie. Câteva din cele mai recente lucrări din serie amintesc oarecum  de nişte coji de ou mineralizate, lăsate în urmă de eul artistic care se deschide spre lume. Una din tehnicile folosite de artistă, pe cât de surprinzătoare pe atât de ludică, implică reconstituirea unor întregi ere geologice în timpul comprimat al creaţiei estetice : imaginaţia creativă ştie să se bucure şi de creşterea accelerată a cristalelor în obiectul de artă.

Proiectul prezentat de Axenia Roşca la Galeria Nano se prezintă sub forma unui kit care conţine câteva elemente de bază pentru ca oricine să-şi poată crea un mic univers. Cu ajutorul lui, fiecare e liber să-şi descopere câte un zeu interior sau mai mulţi, la alegere, şi să-i invite să crească împreună cu spaţiul colonizat. Cu puţin noroc, după o vreme vor apărea şi fiinţe cu suflet. Aşa se naşte un cosmos personal, ordine si armonie dintr-un aparent haos iniţial. Pentru că toţi zeii au fost odată mici.

 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.