Muzeul de Artă Timișoara vă invită joi, 22 martie, ora 18, în Sala Barocă, la deschiderea expoziției Loss of Soul al artistului Részegh Botond.

Vor prezenta: Victor Neumann, Barabási Albert- László, Dan Lazea

Loss of Soul

Că funcționăm cu o anumită impresie asupra unui om multă vreme după ce aceasta s-a format, de cele mai multe ori ca rezultat al primei întâlniri, e un truism care ține de psihologia elementară. Întâmplarea a făcut să îl cunosc pe Részegh Botond chiar în atelierul lui, iar sentimentul avut atunci nu doar că a rămas același, dar s-a și amplificat între timp. Mi-am spus la acel moment că, iată, este posibil să fii dedicat complet, ca artist, muncii de documentare a temei la care lucrezi și, în același timp, să te miști firesc în mediul în care trăiești, să fii implicat în bunul mers al lucrurilor din jurul tău, să urmărești cu un ochi critic direcția în care se mișcă lumea, să participi la dezbaterile de idei ale momentului din mai multe țări și în mai multe limbi.

În Loss of Soul Részegh Botond urmărește o temă care l-a acaparat de câțiva ani și pe care o dezvoltă într-o serie de lucrări variate ca dimensiuni, ca tehnică și ca mod de realizare. “Pierderea sufletului” poate suna patetic sau neconvențional de pretențios pentru lumea artelor contemporane, în măsura în care putea trimite, livresc și didactic, la istoria căderii, a alungării din paradis sau a tranzacționării mai moderne a sufletului, precum în Faust sau în Maestrul și Margareta.

Részegh Botond nu face însă paradă de cultură. El se revoltă împotriva unui alt fel de pierdere, pe care o simțim, aici și acum, pe propria piele. E o pierdere de sine prin diluare, prin lipsa timpului de reflecție, printr-un vertij al informației de ultimă oră care ne obligă să consumăm conținut cu o viteză ce nu mai permite nici măcar verificarea autenticității surselor. Részegh Botond pune pe pânză/hârtie ce rămâne din noi în epoca post-adevăr: căpățâni care aduc vag a cap de om, trunchiuri care pot fi dar nu sunt neapărat părți ale corpului omenesc, resturi ale unei umanități care mai are încă memoria unui alt ritm.

Lucrările lui Részegh Botond nu au însă nostalgia vreunei iluzorii vârste de aur, așa cum nu dau indicii despre vreo eventuală definiție substanțială/metafizică a sufletului. Orice ar însemna acesta – sufletul –, știm că a experimenta să trăiești ca ființă umană în anii 2000+ este un proces radical marcat de interacțiunea permanentă cu tehnologia, iar pentru Részegh Botond aceasta potențează un sentiment al angoasei și al pierderii ca mișcare centrifugă a sinelui. Mereu la îndemână (tabletă), în mână (smartphone), pe mână (smartwatch), device-ul conectat la internet și la toate celelalte aparate din jur, ne somează să îl utilizăm. Zeci de verificări pe zi (sau chiar sute pentru cei născuți direct în epoca internetului disponibil permanent și oriunde) construiesc o imagine despre lume ca asamblare mai mult sau mai puțin aleatorie a tot ceea ce un algoritm a decis că trebuie să intre în feed. Mai mult, timpul petrecut în rețea înseamnă consum dar și, din ce în ce mai mult, furnizare de informații: ce ne place sau ce nu ne place, câți pași facem în fiecare zi, ce opțiuni politice avem etc. Conștientizarea acestui fenomen nu îl aruncă pe Részegh Botond în brațele unor puerile teorii a conspirației globale. Dar rămâne sentimentul de a se lăsa folosit, de a deveni un ceva livrabil, de a alimenta cu propriul sine enormul flux de date al lumii digitale.

Refuzul de a face lucrări frumoase nu mai este de multă vreme un act de frondă. De altfel, pictura lui Részegh Botond nu se înscrie deloc în tradiția esteticii urâtului. Aș zice că în Loss of soul vedem la lucru un agnostic radical, indiferent la rezultatul pe care albul urban, griul și negrul le produc pe pânză sau pe hârtie. Cvasi absența culorilor din pictura lui Részegh Botond nu vine din formația lui de grafician, ci este alegerea naturală pentru niște lucrări unde stratul de acrilic este de multe ori mai degrabă zgâriat decât întins pe pânză rezultând o suprafață ce trimite la indiferența estetică a betonului nefinisat din arhitectura brutalistă.

E ușor de remarcat lipsa feței umane din lucrările prezente în această serie. Lipsa fizionomiei este și o formă de manifestare a nesupunerii vizavi de extinderea tot mai intruzivă a tehnologiei de recunoaștere facială automată. Procesul de deconstrucție la care Részegh Botond își supune personajele – ca iterări ale sinelui – nu se oprește însă la primul strat. Musculatura de sub piele dispare și ea, alterarea – în sensul abstractizării – continuând până la nivelul structurii de rezistență a corpului uman. „Lecția de anatomie” se încheie fără o concluzie definitivă. Într-un fel, Részegh Botond radicalizează un proces de auto-transformare a omului ce a început cu suprafața – pielea – atunci când ea a devenit suport pentru scris sau desen (tatuaj/body painting), a fost perforată (piercing) sau „ajustată” (chirurgia estetică). În lucrările din seria Loss of soul corpul omenesc ca întreg poate fi acum modificat și recompus – modular – conform unei geometrii variabile.

Dan Lazea

 

Botond Részegh (n. 1977) este artist plastic. Trăiește și lucrează la Miercurea Ciuc. 

Cele mai recente expoziții personale și de grup au fost: Várfok Project Room- Budapesta, LOSS OD SOUL, Atelier030202- Bucuresti, MIRAGE AND DAMNATION, Festivalul International de Teatru Interference- Cluj Napoca, LOSS OF SOUL, Muzeul de Artă Arad, NIGHTFALL, Gallery MC- New York, NIGHTFALL, Galeria ICR Viena, NIGHTFALL, Galeria Tipografia- Bucuresti, Casa Tranzit- Cluj Napoca. VOLTANY- New York (solo show cu Lena & Roselli Gallery). Részegh oscilează între figurativ și non-figurativ. Abordează medii artistice de la desen, gravură, pictură, cărți de artist. Începând din anul 2010 alături de Áron Hajdú este inițiator și coordonator al galeriei Új Krtierion din Miercurea Ciuc. A publicat alături de scriitorul György Dragomán un catalog de artist, ERŐTÁNC la editura Bookart, 2014.