Despre Ecstatic Dance Cluj-Napoca:
Ecstatic Dance este o cu totul altfel de petrecere, un eveniment de exprimare liberă prin mișcare, în timpul căruia nu se vorbește, iar consumul de alcool, tutun și droguri este interzis.
Corpul devine un instrument de comunicare, dansul si mișcările spontane având rolul de a manifesta trăiri și sentimente adânci pe care poate de obicei le refulăm, le ignoram sau nu le înțelegem. Ecstatic Dance Cluj-Napoca este un mediu primitor și propice pentru a te descoperi pe tine, dansând singur sau interacționând cu ceilalți.
Despre tema ediției din februarie Ecstatic Dance Cluj-Napoca | Unwinding paths:
“Și dacă ai fi vântul,
Cine ar putea să îți citească gândul?
Cine ar putea să te prindă și să te țină?
Cine poate ști pe unde ai fost și care dintre înțelepți poate prezice unde vei merge?”
Pe parcursul acestei ediții, vom fi însoțiți și inspirați de Aer ca element primordial al vieții, manifestat sub forma Vântului. Reflectă câteva momente la trăsăturile pe care ți le inspiră acesta, la caracteristicile sale, felul în care interacționează cu alte elemente din natură și la efectele pe care le produce.
Dacă ai fi vântul, ai putea fi în atâtea moduri: neprevăzut, jucăuș, plăcut, distructiv, dătător de viață, hotărât, calm, de nestăpânit…Pe ce cărări ai bate și cu ce intensitate pentru a ajunge unde îți dorești?
Deschide-ți simțurile și vino să pătrundem împreună într-un spațiu dincolo de minte, în care dansul și mișcarea autentică devin căi de conectare la lumea ta interioara, la trăiri și emoții la care poate nu ai tot timpul acces sau care nu și-au găsit contextul pentru a fi exprimate.
Ecstatic Dance este un eveniment de exprimare liberă prin mișcare. Pe parcusul celor două ore de dans ecstatic, muzica este singurul nostru ghid, colajul de ritmuri și melodii având rolul de a facilita experimentarea unei game largi de sentimente și senzații.
Evenimentul se desfășoară într-un cadru primitor care te încurajează să explorezi, să te joci și să te descoperi pe tine și pe ceilalți, dansând singur, cu grupul sau doar privind.
IMPORTANT: Pentru o avea o experiență cât mai autentică, ringul de dans este un spațiu non-verbal, iar pe parcursul evenimentului este interzis consumul de alcool, tutun și droguri.
Programul serii:
18:00 Doors open
18:15 – 19:00 Warm-up / Yoga with Anamaria Popescu
Opening circle
19:15 – 21:15 Ecstatic Dance / A musical journey by DJ Seme
21:15 – 21:45 Musical cool down / Adrian Om
Closing circle
Nu este nevoie de experiență în dans.
Deschis pentru orice vârstă și condiție fizică.
Să îți aduci haine comode și nu uita de apă! 🙂
Data: Vineri, 23 februarie, ora 18:00
Locație: Urania Palace, Strada Horea nr. 4
Suport: 40 RON
IMPORTANT: Numărul de participanți la eveniment este limitat. Pentru a participa te rugăm să completezi formularul disponibil aici:
https://goo.gl/forms/MwofqFJL5OjWpIS63
Mai multe informații și noutăți despre eveniment se pot găsi la acest link:
Ecstatic Dance Cluj-Napoca | Unwinding paths
Recent Comments