‘Echilibru în dezEchilibru’ – ateliere intensive, discuții, conectare

În dans, în prezent, una dintre practicile care își propun să includă atât gândirea/ claritatea mentală cât și corporalitatea/ potențialul fizic al fiecăruia, este Contact Improvisation. Dar tocmai din cauză că această formă nu alege niciunul dintre aceste elemente (corp sau minte) ca fiind mai mult sau mai puțin definitoriu pentru dans, iar tendința educației actuale este sa dividă părțile de studiu cât mai mult, riscă să fie văzut sau chiar practicat de unii doar ca formă fizică, de antrenament mecanic, iar de alții doar ca formă de exprimare intelectuală, filosofică sau psihologică. Însă Contact Improvisation (CI) este ambele în același timp. CI studiază traseul minte-corp pe care îl parcurge fiecare mișcare conștientă și inconștientă (reflexe, obiceiuri), legătura dintre ‘a înțelege’ și ‘a alege’, ‘a observa’ ce faci în timp ce faci și ‘a fi dispus’ să incluzi în mișcare necunoscutul pe care îl aduce memoria corporală emoționala și imaginativă.   

Conexiunea dintre funcțiile mentale și cele somatice trebuie în mod special urmărită, pentru că percepția spațiului în Contact Improvisation este modificată în mod constant de diversitatea gradelor de proximitate față de cei ce ne înconjoară. Totuși nu trebuie să fii mereu lipit de cineva pentru a dansa Contact. Simpla atingere sau lipsa atingerii nu definesc această formă de dans. Contactul cu cel cu care dansezi poate avea diferite grade de proximitate. Adaptarea, reacția, sau interacțiunea cu cineva la distanță, atâta timp cât are sens pentru cel care dansează, poate să facă parte din dansul prin Contact. Însă doar variind distanța față de partener, depășind nivelul de apropiere dincolo de piele, către mușchi, către oase, când apare posibilitatea ca partenerii sa simtă același nivel de proximitate, când se transmit informații despre potențiale viitoare mișcări prin presiune, rulare, fricțiune, ținându-se cont de prezența/dispoziția partenerilor, abia atunci ne putem referi despre un asemenea dans ca fiind Contact Improvisation și putem spune că dansul se întâmplă în spațiul dintre gândire și fizicalitate. 

În continuarea proiectului de cercetare asupra mișcării prin Contact Improvisation finanțat anul trecut de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti și în scopul deschiderii de noi oportunități de studiu și practică de mișcare în România, dar și pentru cei care nu reușesc sa ajungă la cursurile Contact Bucharest Festival organizat de Petec, Virginia Negru – profesor CI și artist PETEC – pornește în călătorie prin țară cu intenția de a susține mai multe ateliere intensive de CI – ‘Echilibru în dezEchilibru’.

Inițiativa aparține Asociației Pentru Teatru și Carte – Petec în parteneriat cu GroundFloor Group, Teatrul Național Timișoara, Teatrul Național ”Marin Sorescu” Craiova, Teatru Fix, cu susținerea Centrului Național al Dansului, București.

În întreaga lume această formă este practicată atât de dansatori cât și de actori cu scopul de a-și îmbunătăți abilitățile fizice, orientarea în spațiu, a dezvolta simțul compozițional, spontaneitatea și coerența mișcărilor. Am vrea ca acest lucru să fie o opțiune reală și pentru comunitățile de dansatori din România.

Credem că pe lângă alte forme de dans și pratici somatice contemporane, Contact Improvisation aduce un nou suflu și o sursă de inspirație atât ca formă de educație corporală cât și ca instrument de improvizație pentru scenă. Am observat că e nevoie de timp pentru a descoperi și a practica cu ușurință tehnica de echilibru dinamic propusă de Contact Improvisation, gradul de proximitate și conexiune cu partenerii și nivelul intens de conștiință minte-corp pe care le propune această formă de dans. De aceea considerăm că este necesar ca atelierele propuse să dureze cel puțin 9-12 ore împărțite în două sau trei zile pentru fiecare atelier.  

Primele 4 orașe în această călătorie sunt:

24-26 oct 2017 Cluj

28,29 oct 2017 Timișoara

31oct-1,2 nov 2017 Craiova

23,24 nov 2017 Iași

Mai multe detalii despre ateliere în fiecare oraș pe: https://www.facebook.com/pg/ContactBucharestFestival/events/

Virginia Negru și PETEC

http://contactimprovisation.ro/

https://www.petec.ro/