Ce îți ocupă cel mai mult timp în momentul de față?
Momentan lucrez la mai multe proiecte pe care vreau să le materializez în viitorul apropiat printr-o serie de expoziții. Doresc să realizez o întrepătrundere a bidimensionalului cu tridimensionalul, care să emane spiritul individualității cu tendințe și practici care fac tranziția de la caietul de schițe la decorarea unor suprafețe de dimensiuni impresionante, păstrând cu desăvârșire canoanele francheței. Totul se reduce la maleabilitatea reprezentării grafice pe o varietate de suprafețe.

Ce rol are locul în care lucrezi?
În clipa de față locuiesc în același perimetru unde și desenez. Îmi convine situația de față pentru că nu mă pot rupe de ceea ce fac. Simt nevoia de a mă înconjura de ceea ce realizez și de a migra de la o suprafață de lucru la alta, pentru a anihila plictisul. Pot transforma foarte ușor un spațiu anume într-un loc prielnic creației propri, decorându-l cu mici totemuri din obiecte, schițe pe diferite bucăți de hârtie, figurine și imagini din arhiva personală care servesc reproducerii.

Unde ai vrea să expui în viitor?
Nu mi-am proiectat o locație anume, de obicei prefer locurile obscure care au încărcătură aparte sau pur și simplu sunt lipsite de sens. În trecut am expus și în beciul unui amic. Uneori pereții imaculați ai galeriilor și muzeelor au nevoie și de puțină murdărie.

Cu cine ai vrea să expui?
Hmmm… Lista mea de artiști cu care îmi alin privirea și despre care cred că au ceva de spus este una restrânsă. Aș dori să-i menționez pe frații Chapman, Paul McCarthy, Damien Deroubaix, Manuel Ocampo, Mortem Viskum sau Andreas Golder.

Cu ce îți stimulezi creativitatea?
Încerc să transpun în imagini absurdul situației, discuțiile fără noimă, violența umană în diferitele ei forme. Mă ajută foarte mult să văd și să iau pulsul situaților limită, care nasc tensiune. Extrag esențialul dintr-un cumul de imagini și încerc să-mi bombardez retina cu cât mai multă informație. Ochiul bulimic cere să fie hrănit pentru a nu apărea starea de neliniște cronică.

Există o relație între arta ta și resurse financiare?
Tot ceea ce realizez și ține de vizual nu costă o avere, am nevoie doar de creioane și o bucată de hârtie. Interacțiunea dintre aceste două elemente mă direcționează spre anumite răspunsuri.

Ce păstrezi din ce creezi? Care sunt criteriile de selecție?
Consider că mare parte din ceea ce am realizat trebuie să mă părăsească pentru a trece la un alt nivel, pentru a evolua. Lucrarea în sine este făcută să divorțeze de tine pentru a te reîntregii cu creativitatea. Dorința de a deține tot ce înfăptuiesc există, dar pentru mine este o variantă sufocantă care m-ar ține suspendat. Lucrările au personalitatea lor și țin foarte mult de perioada în care le-am desăvârșit. Acesta este motivul pentru care unele interacționează mai ușor cu trăirile unor ființe și se concepe ideea de posesie.

Care consideri că este cel mai provocator lucru în arta ta?
Eu încerc să decartez realitatea trecută printr-un filtru și nu consider nimic din ceea ce fac provocator. Mă ghidez după simpla premisă că omenirea trăiește pe această planetă de prea mult timp și proiecția repetitivității trebuie să ne ajute la eliminarea acestui cuvânt, mai ales când vine vorba de domeniul artistic.

Care sunt cele trei cuvinte, care te caracterizează cel mai bine?
Nu dețin puterea de a mă caracteriza prin cuvinte, ador când aud percepția altora față de mine. Firește, este una deformată.

Cea mai plăcută descoperire?
Când stau pierdut cu orele în fața unei suprafețe de lucru. Discursul interior se conturează și se formează un soi de dialog care nu deține nici o justificare. Mă ajută să mă liniștesc și să mă proiectez într-un abis fără griji. Timpul se dilată și aceea este clipa care mă direcționează spre alte idei.

Care este cea mai de preț posesiune a ta?
Am mai multe lucruri prețioase. Bicicleta care mă ajută să mă deplasez în traficul sufocant, niște plușuri simpatice și o găină de cauciuc.

Care este cea mai mare extravaganță a ta?
Ar fi momentul în care aș sta la masă împreună cu propriile angoase materializate, privindu-ne în ochi, într-un peisaj absurd și ostil, iar pe fundal să se audă cântecele celor de la Murder Junkies.

Cea mai frumoasa amintire?
Încerc să adun în fiecare zi câte o amintire frumoasă. De cele mai multe ori nu-mi iese.