Vă reamintim că expoziţia „Gesturi” semnată Petronela Berlea poate fi vizitată la Galeriile Carol până în 22 iulie 2017

„Petronela Berlea surprinde poetica mișcării pe care o redă în pânzele sale autoreferențiale. Gesturi cotidiene devoalează gânduri, stări, sentimente: o mână o cuprinde pe cealaltă cu celeritate, corpul artistei devine subiect de studiu redat fragmentar. Genul acela de fragment care lasă intuiția să construiască întregul figurativ explicându-l prin detaliul care îmbogățește și exaltă.

Petronela studiază și redă detaliile corpului cu minuțiozitate, asemenea unui artist olandez de secol XVII îndrăgostit de ilustrarea realistă a corpului, a proporțiilor umane. Volumele sunt construite din pensulă, din reveniri succesive asupra desenului inițial, din stratificări de culoare, ceea ce acordă picturii un rafinament inedit. O notă de mister planează asupra lucrărilor Petronelei, redate cu o discreție excepțională, fără a-și revela vreodată chipul în lucrările autoreprezentative. Lumina teatrală, de studio, contribuie la atmosfera de mister ce acordă o notă caravagescă pânzelor Petronelei.

Cadrele statice și paleta cromatică austeră conferă compozițiilor sale un aspect de fotografie de secol XIX, asemănătoare tehnicii dagherotipului. Dacă în secolul al XIX-lea, un Baudelaire sau un Ingres criticau victoria industrialului asupra picturii, iată că după 1950, pictura naturalistă se reafirmă prin hiperrealism, prin înfățișarea realității cu precizia aparatului de fotografiat. Prin maniera de execuție, realul nu este interpretat, ci reprodus cu maximum de minuțiozitate prin decupaje din realitate.

Influențele din statuara clasică greacă pot fi identificate prin rapelul la drapajul accentuat și forma marmorată a trupului sculptural, apropiat astfel de proporțiile clasice.

În actuala serie de lucrări hiperrealiste, inserția de fragmente corespunzătoare expresionismului abstract anunță o nouă etapă în creația Petronelei Berlea, în care expresivitatea culorii începe să ia în stăpânire pânza. Cât de mult se va dezvolta Petronela în această nouă direcție gestualistă, rămâne de consemnat… urmărind-o și așteptând-o într-o următoare etalare creativă.”

Raluca Băloiu, curator, istoric de artă

Petronela Berlea a urmat cursurile de pictură ale Universității Naționale de Arte București, cu o licență la clasa profesorului Lect. Univ. Dr. George Moscal, în 2012; și cu o lucrare de masterat la clasa profesorului Conf. Univ. Dr. Petru Lucaci, în 2014. Expoziția de la Galeriile Carol marchează prima personală, Petronela a participat la expoziții de grup în 2016, la Centrul Artelor Vizuale; în 2015 la GO Art Projects și la Muzeul Național al Țăranului Român; în 2014 la Galeria UCIN, Victoria Art Center și Make a Point; în 2013 la Galeria Orizont; iar în 2012 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.