Gara Mică din Cluj-Napoca – numită și ,,Gara de scurt parcurs”, gândita să deservească trenurile de navetiști ce ajungeau in Cluj, azi zace în paragină. Aceasta a funcționat până în anul 2010 iar în prezent planurile pentru această clădire nu se realizează.

În fața acestei realități stagnante, în care multă lume își exprimă interesul pentru acest spațiu dar rezultatele întârzie să apară (din diferite motive legislative), noi, Grupul Gara Mica, vrem să propunem o schimbare.

Inițiativa de transformare a acestui loc într-un spațiu cultural contemporan a început în octombrie anul trecut, prin organizarea art-show-ului internațional ,,berlininclujinberlin”. Vedem potențialul imens pe care îl are această clădire și zonă pentru scena culturala clujeană. Din acest motiv, anul acesta ne-am propus ca timp de o lună, să transformăm Gara Mică într-un atelier funcțional, spațiu care găzduiește și diferite evenimente culturale, cum ar fi: expoziții de artă contemporană, proiecții de film, guest lectures, workshop-uri, performance-uri, teatru etc.

Proiectul se finalizează cu expoziția ,,DIY” (Do It Yourself) – care îndeamnă la atitudine proactivă, optimistă și curajoasă. Aceasta aduce la un loc 28 artiști tineri care își unesc forțele într-un efort de a aduce la cunoștință o problemă cât se poate de actuală și anume: lipsa acută a spațiilor dedicate acțiunilor culturale contemporane în Cluj-Napoca dar și în România. Considerăm că această problemă poate fi rezolvată prin comunicare și colaborare atât între comunitățile de creatori (fie ei regizori, artiști plastici, muzicieni sau designeri) cât și între aceștia și organizațiile dispuse să se implice în diverse demersuri culturale.

Proiectul este inițiat de Grupul Gara Mica, realizat în parteneriat cu C.N.C.F. CFR S.A. (Romanian Railways), cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca și sponsorizat prin Com’ON Cluj-Napoca.

Artisti: Ajder Roxana Daniela, Andreea Victoria Anghel, István Bába, Adriana Bădoi, Balarău Rareş, Ionela Blaj, Patrick Biris, Botis Stefan, Gagyi Botond, Camilia Filipov, Erjon Çuli, Norbert Filep, Szilard Gaspar, Pavel Grosu, Andrei Ispas, Kopacz Kund, Sergiu Laslo, Natalia Lazurca, Laszlo Mathe, Madalina Mihailovici, Mihai Nutu, Pacurar Matei, Andrei Sclifos, Vanessa Singenzia, Stefan Norbert, Todor Tamas, Andrea Tivadar, Matei Tigareanu

Link pagina event vernisaj: https://www.facebook.com/events/633030753537213/

Link pagina Gara Mica: https://www.facebook.com/garamicacluj/?fref=ts

grupul-gara-mica-do-it-yourself-gara-mica-din-cluj-napoca-1 grupul-gara-mica-do-it-yourself-gara-mica-din-cluj-napoca-1 grupul-gara-mica-do-it-yourself-gara-mica-din-cluj-napoca-2