Experimental Project anunță deschiderea celei de-a 7-a ediții a Bienalei Internaționale de Gravură Experimentală (IEEB). Conceptul ediției esteIstorii Fabricate. Adevăr și ficțiune în istoria recentă.
Deschiderea va avea loc marți, 25 octombrie 2016 la Victoria Art Center (Calea Victoriei 12C, București) începând cu orele 19.00.
Expoziția va fi deschisă în perioada 25 octombrie – 25 noiembrie 2016.
Artiști: Ana Adamović, Ana Hoffner, Cătălin Burcea, Christine Niehoff, Corina Ilea, Judith Saupper, Mihai Zgondoiu, Zsolt Azstalos
Programul IEEB7 poate fi accesat aici
IEEB7 se va concentra asupra istoriei noastre recente cu referințe locale și globale, construind un contra-spațiu pentru a înțelege/ chestiona/ dezvălui/ identifica/ imagina modul în care istoria a fost sau este scrisă. Abordând relația dintre ficțiune și istoriografie Linda Hutcheon observă problema autorității sursei, noțiunile instabile de construcție, receptare, distribuție: ficțiunea și istoriografia sunt simultan uzate și abuzate, instalate și răsturnate, afirmate și negate. Istoria orală și scrisă, dosarele istorice, arhivele pot fi create sau interpretate și manipulate. De la manualele școlare, difuzarea pe canale tv și tabloide, de la publicații academice la satire și WikiLeaks, la dosarele securității și la arhive, și nu în ultimul rând de la critica de artă la istoria și teoria artei, acest proiect își propune să chestioneze mecanismele de scriere și fabricare a istoriei și impactul lor asupra memoriei personale și colective.
Organizator: Experimental Project
Sponsori IEEB7: ERSTE – Asset Management, Domeniile Sâmburești
Parteneri: Institutul Goethe, Forumul Cultural Austriac, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Victoria Art Center, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Alert Studio, Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române, WASP/Working Art Space and Production, Asociația 4 Culture, Cărturești Carusel, Aiurart Spațiu de Artă Contemporană București, Atelier 030202.
Recent Comments