11 – 28 octombrie 2016

Deschiderea expoziţiei marţi, 11 octombrie 2016, ora 18

Prezintă pictorul Leon Vreme

 

Pictor de profesie, pasionat şi fin “degustător” al pigmenţilor preparaţi după vechi reţete, Sorin Drăgoi se află la prima expoziţie personală. Prezent în numeroase expoziţii de grup, absenţa unei expoziţii personale este motivată de criteriile autoimpuse. Selecţia pe care o propune acum justifică şi compensează bună aşteptare, timpul petrecut în exerciţiul privirii şi al transformării de sine.

 “Absenţe”-le lui  Sorin Drăgoi sunt impetuoase prezenţe. Prin impecabila pictură, raportată la criterii de culoare, formă, compoziţie etc. Prin subiectele abordate şi prin decuparea acelei absenţe esenţiale, absenţa transformată într-o veritabilă prezenţă a transcendentului. Faţada scorojită a unei clădiri, fotoliul însingurat, odihna picioarelor obosite, soarele molcom în spatele unei draperii, uşi închise sub arcade atemporale sau portrete ale unor personaje dintr-un “clar de inimă”. Toate aceste subiecte reclamă o absenţă, învăluită în lumina caldă a unui “ceva” care nu se dezvăluie încă. A unui “nespus” care este doar intuit. Mereu aflate într-o aşteptare, prezentele absenţe se dezvăluie doar ochiului ce zăboveşte în preajma lor, în tihnă, într-un veritabil dialog cu pictura şi cu sinele privitorului.

Pictura lui  Sorin Drăgoi este metafizică.

 

Sorin Drăgoi a absolvit în anul 2005 Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, secţia Pictură, sub îndrumarea Prof. Constantin Flondor. În perioada 2006-2012 a fost profesor la Liceul de Arte Plastice din Timişoara. A participat la numeroase expoziţii de grup în ţară şi în străinătate.

Expoziţia “Absenţe” a pictorului Sorin Drăgoi rămane deschisă la Calpe Gallery până vineri, 28 octombrie 2016.

Orar de vizitare:  marţi – vineri 15 – 19, sâmbătă cu programare la tel.: 0724380303.

sorin-dragoi

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.