Într-un gest de nobilă generozitate, doamna Irina Lucaci, văduva lui Constantin Lucaci, unul din marii maeştri români ai sculpturii, a donat recent Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti o valoroasă colecţie alcătuită din 21 de piese de sculptură din inox,  lucrări rămase în atelierul artistului după  dispariţia sa şi care sunt expuse pentru prima dată în public la Teatrul Naţional, în Foaierul Sălii Mari.  Colecţia e completată de o expresivă sculptură în piatră, precum şi de una din celebrele “fântâni”, amplasată la una din intrările teatrului dinspre Bulevardul Carol.

Sculptorul Constantin Lucaci, un maestru al artei monumentale româneşti, s-a născut la Bocşa, în Banat, în data de 7 iulie 1923 si a murit la 21 iulie 2014, în vârstă de 91 de ani.  Este celebru, în special pentru fântânile sale cinetice, ca şi pentru extraordinarele valenţe artistice pe care le-a dat inoxului, material din care a realizat sute de lucrări sculpturale de diverse dimensiuni, până la acelea monumentale.  Una dintre creaţiile sale,Dialogul undelor, este din 1972 emblema Televiziunii Romane. Lucrarea, înaltă de aproape 12 metri, aşezată în curtea TVR, poate fi admirată de oricine trece pe Calea Dorobanţi din Bucureşti.

A fost laureat al Premiului Herder, acordat în 1984 de Universitatea din Viena pentru întreaga sa operă. În afara României, lucrările maestrului mai pot fi văzute la Veneţia, alături de opere ale lui Picasso, Mark Tobey sau Marc Chagall. Alte lucrări ale artistului se găsesc în colecţii particulare sau publice din oraşele Antwerp, Copenhaga, Ferrara sau Milano.
Din 2012 există un muzeu dedicat operei lui CONSTANTIN LUCACI la Bocşa, locul în care s-a născut.

Vernisajul DONAŢIEI CONSTANTIN LUCACI de la TNB va avea loc miercuri, 25 mai 2016, la ora 18.30, în foaierul Sălii Mari a TNB, în prezenţa doamnei Irina Lucaci şi a prietenilor maestrului. Prezintă criticul de artă Pavel Şuşară.
Fotografii de Florin Ghioca

Constantin Lucaci (1) Constantin Lucaci (2) Constantin Lucaci (3) Constantin Lucaci (4) Constantin Lucaci (5)